„Unor oameni le e sortit să plîngă-n viaţă mai mult decît altora. Şi unor popoare le e sortit să plîngă mai mult decît altora. Am fost şi eu o dată-n Occident, cu bărbatu-meu. Ceva m-a frapat acolo, de la-nceput: că oamenii nu intră-n vorbă unul cu altul nici pe stradă, nici în metrou, nici în tren, nici în autobus, nicăieri. Aproape-n fiecare zi, la noi, în autobus, mai ales cînd stau lîngă cineva mai bătrîn, aud o biografie completă sau, în orice caz, fragmente esenţiale dintr-o biografie, aflu pînă şi reţete de mîncare,
de prăjituri. M-am gîndit la-nceput că deosebirea asta între noi şi alţii se datorează temperamentului, după cum tipul fizic se datorează climatului, şi nu i-am dat mai multă importanţă decît faptului că noi avem, mai toţi, ochii căprui, iar nemţii — albaştri. Pe urmă, am început să mă uit mai atent la ochii oamenilor. La ochii şi nu în ochii lor, fiindcă nu te poţi uita în ochi care nu te văd. în nici unii nu se vedea participare, ca-n ochii noştri. Ochii noştri mereu întreabă, ghicesc, încurajează, dispreţuiesc. Am început să mă gîndesc că ceva mai adînc decît temperamentul şi climatul ne deosebea. Nevoia noastră de-a vorbi unii cu alţii, privirea noastră care-o caută pe-a celui de lîngă noi, faţă de reţinerea, de discreţia indiferentă a oamenilor acelora, veneau din două mii de ani de istorie diferită. Oamenii noştri, bătuţi de ploi, uscaţi de arşiţă, cu aşezările făcute scrum, bieţi supravieţuitori cărora nu le mai rămînea decît sufletul, căutau alt suflet de om în ochii căruia să se poată uita, căruia să-i spună amărăciunile, cu care să-şi îngîne bocetul, care să le- ntindă un căuc de apă, o bucată de mămăligă. Suflete de om în căutarea altor suflete. Bunăstarea scuteşte de bunăvoinţa altuia; necazul îi înfrăţeşte pe oameni, în timp ce alte naţii, care nu ştiau atîta ce-i nevoia, îşi făceau case cu zid în preajmă şi cu porţi ca de cetate, ca să nu se ştie ce-i îndărătul lor, expresie a bunăstării şi-a-ncrederii-n sine, noi abia de-ncurcam două-trei nuiele, cu care să despărţim o gospodărie de alta. Sărăcia n-avea taine de păzit. Dormea omul cu coasa alături. A doua zi, ori mergea la cîmp ori la vrăjmaş. Şi vrăjmaşul îi tăia, îi ardea, îi răstignea. Iar cine scăpa, rămînea-nfipt acolo mai departe, cu mormintele lui, cu bocetele lui, cu florile lui…

[…]

Pavele, atît de prost am mîncat între 1951 şi 1955 —56, încît, astăzi, cînd pot să mănînc pe săturate, cred că dac-aş şti că mă fac de 200 de kile şi tot nu m-aş opri de la mîncare. Munţi de marmeladă am mîncat în anii aceia. Ani în şir n-am ştiut ce-nseamnă să fii sătul. Macaroane, gris; gris, macaroane; cartofi, ştevie; ştevie, cartofi; mămăligă cu lapte; lapte cu mămăligă, iar cînd vedeam o bucăţică de carne o-nghiţeam şi pe-aceea cu noduri, fiindcă Mama mi- o dădea mie pe toată. Pînă-n 1951, bunicii ne dădeau o jumătate de porc din care-ntindeam cît puteam. Aveam şi noi de Crăciun pe masă oală cu sarmale, piftii, caltaboşi, tobă — ca tot creştinul. Pe urmă, ne rămînea carne prăjită la oală, slănină, untură, o mai duceam. În ’51 pe bunici i-a dus pe Bărăgan, că erau chiaburi. Trebuia să le trimitem noi lor, noi, adică Mama. Zahărul de pe cartelele noastre-ajungea, vorba vine, pentru aşa-zisul meu ceai de dimineaţă, o amestecătură de tei cu mentă, cu muşeţel şi cu nu mai ştiu ce buruiană. Prin ’52, cred că reapăruse ceaiul. Din porţia mea de zahăr în fiecare zi puneam măcar o fărîmiţă deoparte pentru bunici. Cînd le făceam pachet cu ce dădea Dumnezeu, le trimiteam şi eu economiile mele de zahăr, cam 100-150 de grame. Ca tot omul care mănîncă prost, simţeam nevoia să mănînc mult. Aş fi băut la ceai de-ăla o bute. Dar n-aveam zahăr şi-atunci îl îndulceam cu nişte bomboane portocalii umplute cu marmeladă — că doar cu ce altceva! — care lăsau pe fundul ceştii un fel de mîzgă de-o 

culoare cum nu s-a mai văzut şi-n cerul gurii un gust chimic — ceva între eugenat şi bariu.


— Trebuie să fi fost o minune, zise Pavel şi strîmbă din buze.
— După ce sorbeam minunea asta, cînd mă ridicam în picioare şi- ncepeam să umblu, auzeam cum îmi făcea apa-n burtă „gîl-gîl, gîl- gîl”. „Mamă, înseamnă că nu sunt plină ochi că auzi ce valuri fac în burtă”, ziceam eu şi-ncepeam amîndouă să rîdem. „Ar trebui să-ţi pui în burtă şi-o geamandură”, zicea mama. Făceam tot timpul haz, haz de necaz cum facem tot neamul nostru de cînd ne ştim. Altfel, am fi pierit demult.”



Cu drag,
Mama lu’ Ana

2 gânduri despre “Despre poporul român – din "Arta conversației" de Ileana Vulpescu

  1. Se inseala in privinta conversatiei la diverse neamuri/nationalitati.🙂 Australienii, anglo-saxonii din ei, au ochi albastri si o istorie binecuvantata cu mult mai putine incercari si lipsuri decat douamiii nostri ani … Si zambesc mult, vorbesc mult (oo, sunt cu intratul in vorba pe strada si datul de binete oricarui necunoscut!), nu pot sta unul langa altul fara sa interactioneze verbal. Nu galagios ca gaitele romanesti, dar asa, de intretinut o atmosfera calda.Inainte sa poti vorbi despre "ceilalti" e cazul sa-i cunosti macar un strop mai mult decat o simpla trecere, de vizita pe la ei. Altfel … degeaba generalizezi.Sigur, scrisul doamnei Vulpescu si introspectia fina sunt si raman oricum inegalabile.🙂

  2. Ei, pai vorbea de Europa Occidentala. Ma bucur ca australienii sunt asa calzi si deschisi, e lucru mare. In legatura cu vorbitul despre ceilalti dupa o singura vizita, tot ea vorbeste, undeva mai incolo in carte, despre prima impresie ce ti-o faci asupra oamenilor. E o impresie cu lipsuri, asa e, insa destul de reala si aproape de adevar. Asa si cu impresia ei dupa vizita asta din Occident. Nu cred ca se vrea o generalizare. Da, introspectia ei este intr-adevar fina, o placere sa o recitesc. Este una dintre autoarele preferate ale sorei mele.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s