Ola, darlings!


Astazi va povestesc despre alaptatul in tandem, vreti?
Daca nu sunteti mamica in situatia asta, mai bine treceti peste postul asta ca poate parea boring si ca ma vait intr-una… Ceea ce n-ar fi prea departe de adevar anyway!😀
Am mai avut probleme de zen si in sarcina. 
Si am invatat sa le depasesc.

Scriu despre asta in open public pentru ca nu sunt prea multe materiale in limba romana pe tema, pentru ca nu e intotdeauna ceva roz, idilic si cu fluturasi in stomac (am vrut sa zic orgasmic initial, dar m-am abtinut) si daca se intampla sa va fie greu, sa stiti ca nu sunteti singure!


Ideea postului a pornit de la o discutie intre prietene, din aceasta seara, si m-am gandit sa va povestesc din experienta mea pe tema. Aveam de mult in cap sa scriu despre asta oricum. 
O chestiuta pur tehnica care sper sa nu va deranjeze: am vrut sa scriu initial postul cu diacritice, dar pe parcurs mi-am dat seama ca imi ia prea mult timp, asa ca scuzati incoerenta (on/off diacritice) si retineti esentialul. 


Acum două săptămâni, Ana a avut herpes care la copiii mici se manifestă foarte urât, cu febră, nu manâncă, gura e tot o rana si miroase extraordinar de urât. V-am povestit eu și atunci. Se trezea dimineața cu sânge pe la gură si pe dinți avea numai resturi de mâncare cu sânge, cu ce supurase peste noapte. Strângeam din dinți și alăptam. N-am mai trait sentimente așa de confuze la adresa Anei niciodată! Mi-am zis că dacă trec peste momentul ăla le pot duce pe toate. 
I-am zis lui Sorin ca eu nu mai pot. Eu rar spun asta. M-am gandit serios la înțărcare, traume sau nu, am fost la un pas de a claca și eu. 

Asta venea pe fondul unui supt des oricum. De consolare si mecanismul ei de a raspunde la venirea lui Alex pe lume. În toată perioada de când l-am adus pe Alex acasă am încercat să petrec mult timp cu Ana, numai eu cu ea. Am avut-o pe Buni care să mă ajute cu Alex și logistica a fost astfel mai ușoară. Avem in fiecare dimineață două ore petrecute numai noi două, ma duc cu ea la cafea si il las pe Alex cu Buni. Nu am observat o schimbare majora in bine. Este mai bine, dar tot de enspe mii de ori suge pe zi si suge. Adica nu moflăie. Dimineața nu mai mănâncă mancare pentru ca golește tot ce ramâne de la Alex. 

Ana adoarme numai la sân. Cat de puțin, dar să fie acolo. Așa inițiem procesul, cu supt. Cand nu mai pot o iau de la sân și ma plimb cu ea, o legăn. Imi este mult mai greu (poate dura si o ora procesul), dar pur si simplu nu mai pot. Vine Sorin din 10 in 10 minute să mă verifice dacă mai pot. Dacă nu mai pot, o preia el. Totul se intampla așa, pe muțește. Până mai zielele trecute urla amarnic când faceam switchul. 


Sigur, sunt explicații pentru suptul fără număr al copilului mai mare (de exemplu Anei i-au dat caninii acum, ca așa a luat herpesul de la tatal ei, pe fondul imunității scazute), dar tot greu e. Ana primul lucru care îl face dimineața când mă vede e să sugă. În perioada cu herpesul sugea ca în bebelușie, și noaptea. Eu spălam sanii, alergam de la unul la altul… De vis!
Se putea și mai rău, știu, să faca și Alex herpes, ca e foarte transmisibil.



M-am gândit serios la înțărcat, am avut momente în care am simțit că sunt la un pas de a claca. Cum zice Dana, draga de ea, eram acolo, gata să mă scufund, dar cumva cu capul la suprafață, încă. Si le-am sucit pe toate partile ca doar, doar gasesc o soluție.

De unde vine chinul ăsta cu alăptatul copilului mai mare? Și aici vorbesc strict în ceea ce mă privește, adică de ce cred eu că se întâmplă. Este cel mai probabil SI (sau MAI MULT) reactia mamei la situatie, clar este ceva pe plan emotional: cand se tot moflaie copilul cel mare te gandesti ce tot trage atat de timp, ca uite, al mic are nevoie mai multa de lapte decat asta mare; deci undeva in asteptarile mamei este problema, sau, ca in cazul meu, ca ma gandeam daca nu ii mai ajunge si lui Alex… desi acum m-am mai linistit, pentru ca am vazut ca Alex ia super bine in greutate – in fond tot o angoasa a mea. Insa triggerul este ceva fizic. Din ce am observat eu, ma enerveaza mai mult cand sanul este mai gol, cand e plin, plin, nu simt acelasi lucru. Suport mai usor, nu stau sa numar gurile (vorba vine…) Atunci simt suptul si e o senzatie care devine de-a dreptul dureroasa. Sunt momente cand o pun un minut la san si ma ridic, o pun cu capul pe sanul gol si ne plimbam prin camera, o legan. Cand are Alex program extins de supt se intampla asta, de regula.
Cand sunt odihnita (am avut o noapte buna cu Alex), e mai usoara toata treaba.

E un mare paradox si o frustrare continua pentru mine lucrul asta, cu venirea celui mic simt ca pierd teren cu cea mare, ca o afecteaza si, desi stii ca suptul poate compensa asta, tocmai pe ala nu i-l poti oferi pe cat il vrea ea.


Sa zicem dara ca ajung la concluzia ca e mai bine sa o intarc pe Ana. Desi toate semnalele ei sunt ca e un mare NO NO. 
Asa, bun, cum o fac? Nu-i mai dau sa suga? O las sa planga minute in sir cand imi cere? Si-asa mi se pare ca ii dau mai putin decat vrea ea si aproape la limita a cat pot eu duce.
Iti trebuie nervi de otel si eu sincer nu pot trece prin asta, nu acum si cred ca niciodata, daca stau bine sa ma gandesc. Mi-e si asa foarte greu cand o aud ca se trezeste noaptea (se mai trezeste o data sau de doua ori pe noapte – doarme cu Sorin si eu dorm cu Alex) si ma striga. Si e Sorin acolo si o tine in brate, deci STIU ca nu plange neconsolat. Cu amandoi in pat nu pot dormi pentru ca m-as stresa si mai tare ca o trezeste Alex pe Ana. Desi Alex nu plange niciodata noaptea. Eu ma trezesc tot timpul de la foitul lui si de la faptul ca isi suge pumnisorii, nu l-am auzit ever plangand decat cand il schimbam fara sa ii dau sa suga inainte (m-am prins repede, in prima saptamana acasa). 


Deci daca nu o traumatizeaza pe Ana intarcatul, apoi pe mine sigur ma lasa cu sechele. Poate numai daca plec de-acasa, cu Alex, pana o adoarme Sorin pe Ana in urlete… and I don’t see that happening anytime soon.

Apoi mi s-ar parea lipsa de respect pentru ea si double standards din partea mea: adica pe ea o intarc, cum ii explic ca Alex mai primeste inca lapte, dar ea nu?


Nu-i de noi!


No, si ca sa concluzionez cu tips and tricks, daca tot m-am lungit atat.
Daca va regasiti in situatia asta:

1. odihniti-va – eu dorm cand doarme Ana la pranz. Pleaca mama mea intr-o saptamana, dar sper sa pot continua obiceiul si sa ma ajute Sorin la pranz, adica sa poata sta cu Alex cand dormim noi. Daca nu, o sa ii iau pe amandoi in aceeasi camera si macar o sa ma odihnesc activ (il legan pe Alex cat doarme Ana)


2. cereti ajutorul, cat mai des posibil – asta e cel mai greu, dar cu asta ar fi trebuit sa incep. Eu am avut ajutor in ultimul trimestru de sarcina si acum, in primul trimestru al lui Alex🙂 Mi-am adus parintii (da, a costat si sunt ups and down la toata povestea), dar pentru mine asta a fost solutia. Nu stiu ce faceam fara ajutorul mamei mele in casa si cu Ana in prima luna dupa nastere. Si nu numai. 


3. mancati bine – eu chiar mananc bine, incerc sa nu mananc junk foods (nu prea-mi iese, dar insist). Dieta mea e preponderent pe baza de proteine animale, grasimi si incerc sa reduc cat mai mult carbohidratii si zaharurile. Eu si-asa nu mananc paine dar de la ciocolata recunosc ca nu ma pot abtine cateodata. :( 

In plus, iau supliment de cod liver oil si chiar ma ajuta. 
Ma hidratez iarasi foarte bine.


Si totusi, se poate ca voi sa nu experimentati nimic din cele de mai sus. Va invidiez daca asta e cazul, desi daca ajungeti sa cititi pana aici, I have my doubts! :D 
Dar daca se intampla insa, nu disperati. 
Cum zic eu intotdeauna: This, too, shall pass! Si vom zambi larg cand ne vom aminti de momentele astea!  



Cu drag, 
Mama lu’ Ana și a lu’ Alex


PS: Eu sunt tot in contratimp. Nu puteam sa scriu despre tandem nursing cand era tema lunii pe blogul lui Rox? Of, of, mai, mai!
Poate, urmand trendul, scriu peste doua luni un post despre greva suptului... la Ana!😀


Later Edit: Aici gasiti cel mai complet post pe tema, cu linkuri si multa informatie de calitate. Este in limba engleza.

33 de gânduri despre “Când iți pierzi zenul partea a 3-a (sau când alăptatul în tandem devine o problemă)

  1. Nu pot sa nu rezonez cu starile prin care treci. Desi nu am trait inca experienta alaptarii, inteleg, uman vorbind, cat de greu iti e si ca te simti , de multe ori, intre ciocan si nicovala.As vrea sa te pot ajuta cumva, si imi pare atat de rau ca nu pot.Asa cama rezum la a-ti spune ca te simt, te inteleg si sunt alaturi de tine.Te imbratisez tare tare tare de tot!

  2. Nela draga…hang in there! imi imaginez cat iti este de greu dar pe de alta parte eu te invidiez. Ai doi pui atat de frumosi… Pe de alta parte iti inteleg frustrarile asa ca iti trimit ganduri buni, insorite de la Cluj! Sincera sa fiu nu stiu ce sfaturi sa iti dau…la noi a mers foarte lin si usor (nesperat de usor) cu intarcatul…asa de pe o zi pe alta…Va pup!

  3. Nu am trecut prin alaptarea in tandem, dar postarea ta m-a impresionat. Esti extraordinara. Sa gasesti forte noi ca sa ii faci pe ambii copilasi multumiti si fericiti!

  4. Ti-am mai zis, si o s-o spun zilnic, poate te ajuta cumva. Ai toata admiratia mea, zi de zi din ce in ce mai tare. Eu ma credeam puternica (stii povestea, plimbat sa adoarma pana pe la 2 ani, plimbat sa suga pana pe la 1 an, plans cu orele si mereu in brate). Dar nu ma vad in stare sa rezist la ce povestesti tu. Pentru ca nu se mai pune problema numai de rezistenta fizica! Eu cred ca ar fi util pentru vorbitorii de engleza sa dai si linkul de pe LLL care descrie normalitatea situatiei: multe mame care alapteaza in tandem ajung sa-si doreasca indepartarea puiului mai mare. E o chestiune normala. Probabil stii de care link vorbesc. Asa ca lupta asta cu oboseala fizica, cu cea psihica, si cu hormonii care ne ghideaza la intarcarea sau indepartarea puiului mai mare, mi se pare titanica. Jos palaria ca tu mai poti sa te gandesti la binele Anei dupa toate astea. P.S. (ca stiu ca-ti plac :D) Stii ce ma ajuta pe mine cand simt uneori ca trec printr-o situatie mai dificila cu piticul? Sa imi amintesc cum mi l-am dorit atata, cand doctorii mi-au zis ca numai dupa chinuri multe, tratamente si FIV voi putea, sa imi amintesc cum apreciam fiecare zi pe care si-o petrece in burtica, si sa-mi amintesc cum era el de mic, si cat m-am bucurat cand la 10 luni a supt pentru prima data la cererea lui, fara sa trebuiasca sa-l pacalesc, sa-l adorm pentru asta,… Si cred ca zilnic ma minunez uitandu-ma la el, inca nu-mi vine sa cred ca sunt mama, ca el e puiul meu. Dupa 2 ani si jumatate.

  5. Draga mea, mi s-a facut pielea de gaina pe mine! Eu simt suptul ala in gol fix in creier, nu-mi pot imagina cum e sa fii toata ziua supta de doi copilasi.Si asta cu intarcatul am experimentat-o si eu. Cu ideea de intarcare adica:D, dar nu ma vad rezistand la cererile Nataliei. La mine oboseala a ajuns la niste cote de nu credeam ca pot duce atat..mi-a afectat memoria, probleme de concentrare..etc. Oare ce ziceam?:DStii ce-am observat la Pisi? Cand e la gradi sau cu coautorul nici nu pomeneste de tzitzi si nu ca e resemnata and co..cum intru pe usa insa, e numai la san (inclusiv cand merg la baie, sau cand merge ea la baie:D) Poate daca o lasi pe Ana cu Buni sa se joace pe afara mai apuci sa faci o pauza de alaptat.Te pupa fata,Fram

  6. Cecilia, cum, mai, sa ma invidiezi? Ca ai o fetita scumpa, scumpa, acum tunsulici e si mai scumpa, ca e serioasa, asa!… :)Da, stiu ca voi aveti experienta frumoasa cu intarcatul, ma bucur ca macar la voi a fost asa. Nici nu mai tin minte cum ati facut de a fost asa usor. Era si mai mica Beia oricum, pe la un an, nu? Oricum a fost pregatita sa se intarce, asta e clar. Te imbratisez cu drag, multumesc de gandurile bune.

  7. Anastela, esti draguta ca ma incurajezi.Mi se pare asa de frumos gestul tau, mai ales ca prima data cand vorbim. Imi prinde bine. :)Multumesc.PS: ai un nume deosebit. Imi place.

  8. Ah, esti o scumpa, Ralu, venind de la tine incurajarile, le apreciez, stii tu. Mai, m-am tot gandit dupa ce am scris postarea, azi noapte (ca in loc sa dorm, mai nou ma chinuiesc probleme existentiale :)) ), ca poate am speriat lumea si n-o sa mai alapteze in tandem veci pururi. Si nu asta era intentia. Intentia mea era sa get the message out there ca se poate intampla sa nu fie totul zen in tot procesul asta, si ca asta e normal. Pentru ca pe mine m-a ajutat sa aflu ca nu sunt singura cu sentimente confuze, careia i se pare greu lucrul asta, Cumva dadeam numai despre articole zen pe tema, toate pozele arata un total bliss (inclusiv ale mele), cand de fapt se poate sa devina un proces greu si e chiar normal sa se intample asta. Nu zic ca e obligatoriu sa fie asa. Dar se prea poate. Nu mai stiu exact linkul de la LLL d ecare vorbesti, dar sigur la un serach in google apare primul. Sa stii ca nu sunt eu eroina, pur si simplu dintre doua situatii pe care nu le pot gestiona o aleg pe cea care e mai usoara. Deci iti dai seama cat ma ingrozeste intarcatul asta fortat PE MINE incat sa nu fac chestia asta. Deci intr-un fel sunt egoista, cum spuneam si in post, nu pot EU sa trec prin proces. De Ana nici nu mai vorbesc. Oh, eu ma minunez zilnic de ai mei. Mi se pare o minune de la dumnezeu, sau cum zice Buni, ca a fost Dumnezeu bun cu mine, ca mi-a dat doi copii sanatpsi, frumosi, ca nu a trebuit sa ma chinui pentru a-i avea (desi am o etate, vorba aia :)) ), ca pot sa stau acasa sa-i cresc, to name a few…. Orice altceva paleste in fata lucrurilor astora si stiu cat de binecuvantata sunt!AI fost figura mare cu pese-urile care imi plac mie :))

  9. Uaaa, mami drag, ce dor mi-a fost de tine!Sa stii ca suptul ala in gol este cel mai greu de suportat si pentru mine. In sarcina nu mai aveam lapte spre trimestrul 3 si ma innebunea Ana cand sugea. Parca isi pierduse si refelxul de supt (bine, ca si l-a recapatat imediat cum a dat de lapte, dupa nastere :)) ). Acum cand mi se mai angorjeaza ma bucur ca suge, ca ma detensioneaza. Dar momentele alea sut raaare(parc-as avea un nou nascut in casa…)Imi pare rau de problemele voastre. Nici nu-mi imaginez cum e sa faci maratoane din astea noaptea si sa te duci apoi la servici. Wait, stai ca am fost si eu asa alea patru luni cand am incercat sa na intorc la job, cand era Ana mica. Era groaznic!! Deci te inteleg asa de bine…Iei ceva suplimente? Poate incerci si tu cod liver oil (capsule sau ulei, mai degraba capsule, ca se ingereaza mai usor). Mie imi fac bine. Da, asa e si Ana. Am citit ca asta ar fi de fapt dovada ca are incredere absoluta in noi, ca isi "permite" sa se manifeste cum simte numai in prezenta noastra. Si Ana e zen cand e cu Sorin afara, se distreaza, tot ce vrei. Cu Buni mai nou e din ce in ce mai greu sa iese afara, nu stiu care e faza. Adica stiu, a inceput de dinaintea nasterii si o data cu absenta mea de cinci zile, s-a acentuat. Abia o mai conving sa se duca afara cu Buni, si asta numai daca se duce si Sorin cu ea pana jos. Oricum Buni pleaca in curand acasa. S-a dus vacanta mea, gata! :DTe pupescu, Fram mami, cu mare, mare dor!

  10. Ha, ce interesanta faza aia cu increderea, ca se manifesta cum simte numai cu mami! Miss de la gradi imi spune ca e atat de intelegatoare si fericita, cooperanta, etc..cand o las cu bunicii sau cu fratele meu, acelasi lucru imi spun.. Insa, cand e cu noi are un comportament diferit, e plangacioasa, pare nefericita etc totul asezonat cu tzitzi. Cateodata am frustrari ca nu ne putem juca/invata/citi ceva pentru ca vrea sa stea numai in brate la san.Nu, suplimente nu am luat; si Epi imi spunea de cod liver oil ca e bun.Acum suntem in vacanta in Italy si de 3 nopti doarme fara trezire noaptea! Uraaaa! E alt film, clar! M-as putea obisnui asa!Va pupa fata cu drag!Fram

  11. Sa stii ca eu nu am gasit povesti frumoase. Si la Hobo Mama am plans, si la Code Name Mama… Si mai era una… Si cazurile din Ro ce le stiu sunt iarasi foarte dificile.

  12. Chiar in perioada asta traiesc si eu sentimente asemanatoare (intensitate mai mica). Ma tot pregatesc sa-mi fac inca un blog unde sa scriu despre copii, mamicit, alaptat… dar mai dureaza pana ma adun :)Curaj si putere sa mergi mai departe! Big hug,Andrea cu alaptatii Clara si Mihai

  13. Au, mami, Itali?! Pfuuuaii, che bello! Sa faci pozici si sa-mi dai si mie linkul, pretty please!Da, asa e, si eu sunt uneori frustrata din pricina asta. Eu incerc sa o scot cat mai mult afara in situatii din astea. Mai ales ca am inceput sa ii tot spun ca ii dau acasa titi, sa nu o refuz, cand suntem in oras. A inceput parca sa inteleaga (sau pur si simplu s-a resemnat😦 ). E ceva in aer, si Ana a dormit azi noapte fara trezire (cu ta-su, of course). Bine, eu tot fara numar am prestat, cu Alex😀. Si azi ma duc iar la consulat, sa ii facem poze micutului ca cica alea de data trecuta nu-s bune, pentru pasaport. Imi vine sa mor cu ei de gat!Te pup, Fram mami, sa va distrati!OH, ce-as vedea si eu Italia!

  14. Mai, nu stiu, eu parca tot timpul dadeam de chestii super zen legate de alaptarea in tandem. Cred ca erau doar poze, daca zici tu ca n-ai gasit nicio poveste "de succes".

  15. Andreea, da, asa au inceput si la mine, usor, usor, sa escaladeze sentimentele astea.Sigur, sunt si momente super frumoase, nu e totul numai asa greu la alaptarea in tandem. De exemplu ti se umple inima cand vezi cat alint le aduce sanul cand sunt bolnavi, iti da un avant sa suporti mai usor, cel putin pentru o perioada. Da, da, sa-ti faci blog si sa imi zici si mie, e interesant si ajuta sa impartasim experiente. Va imbratisez si eu.

  16. Draga mea, te citesc de ceva vreme si iti multumesc ca ai scris despre asta. Te inteleg perfect, desi inca nu sunt in situatia voastra (teoretic, mai am o saptamana pana nasc :)). Puiul cel mare are 2 ani si 9 luni si adoarme si el doar la san. Si el suge uneori in gol iar in momentele alea imi vine sa plec de acasa :(…iar sentimentele astea de duca ma descurajeaza si mai mult, simt ca nu sunt o mama buna daca am ajuns sa traiesc asta, dar nici nu as avea pace daca l-as intarca "doar" pentru asta (bine, ca si tine, nu imi dau seama cum as putea ajunge efectiv sa pun in practica acest plan al intarcarii fara sa am sentimente de vinovatie fata de situatia in care il pun pe copilul meu!…in plus, nu cred ca as rezista psihic cerintelor lui, el ar cere pana ar obtine!). Anyway, m-am lungit si nici nu stiu daca am reusit sa transmit ceea ce voiam sa iti transmit: te inteleg, multumesc ca ai scris despre asta si multa putere sa rezisti in continuare!Cu mare drag, Dana de Verdep.s. sper sa gasesc si alte variante de "rezistat" dupa ce nasc, caci eu nu prea o sa am parte de nici un ajutor, iar cu somnul, puiul cel mare mereu a avut probleme…

  17. Draga Dana, M-ai facut sa zambesc cand am citit ca puiul tau cel mare cere pana obtine. Asa este si Ana. Vorbeam cu o prietena, Dana, zilele trecute, ii ziceam ca nu am senzatia ca ar intelege Ana daca i-as explica ce si cum, ca nu pot sa ii dau in unele momente. Si ea a fost asa draguta, mi-a rasouns ca stie ce vrea Ana, sa n-o subestimez, ca intelege foarte bine ce ii zic. Asa sunt copiii nostri, stiu ce vor! :)Uaaa, ce frumos, mai ai un pic pana vine bebe 2. Ah, ce emotii, Sa stii ca te-am cautat peste tot, nu pot sa gasesc blogul tau (daca ai blog) dupa nume. Si imi pare rau, ca as vrea sa te citesc, sa te cunosc mai bine, sa ne cunoastem mai bine. Imi pui un link, pls, pretty please?Ma bucur mult ca mi-ai scris. Cu mult drag si nastere frumoasa, frumoasa!

  18. Pana la urma e alegerea fiecarei mame cum isi alapteaza copiii. Eu una NU as putea sa alaptez in tandem…consider ca fiecare copil are varsta si drepturile sale..ca de aia unul e bebelus si celalalt copilas…poate e momentul sa-i explici si fetitei tale ca e copilas mare si nu bebelus…tie cu siguranta ti-ar fi mai usor si cred ca in final si ei. Sunt convinsa ca vrei sa-i dai toata iubirea din lume, insa iubirea nu inseamna doar lapte matern…

  19. Draga mea, nu am blog, te-am descoperit citind despre tine pe blogul Ralucai si tare am mai fost dezamagita cand, pentru un timp ai parolat blogul…m-am bucurat sa te regasesc neparolata dupa o vreme :)). Sigur o sa ne cunoastem mai bine dupa ce nasc :))…o sa am nevoie de mai multe sfaturi de la tine…uite, de exemplu, eu nu am stiut cum sa imi "pregatesc" copilul pentru venirea acasa a fratioarei, ma astept sa fie destul de dificila pentru el acomodarea, dar nu stiu exact in ce fel se va manifesta el atunci…tu ai trecut prin asta si sunt sigura ca ai invatat multe.Si eu cred ca puii nostri stiu foarte bine ce vor si cer, problema apare cand ei nu sunt de-acord cu ceea ce vrem noi la un moment dat. Iar cu sanul, e o situatie si mai si: fizic si teoretic e al nostru, practic e al lor si la varsta asta clar nu fac ei diferentele pe care le stim noi adultii. In plus, au fost destule dati cand i-am spus ca facem o pauza ca mi-e greu si ca nu mai pot, apoi am putut iar…de ce ar intelege ei mai multe cand noi simtim ca chiar nu mai putem si am vrea sa spunem stop definitiv? Si, de fapt, noi suntem mame, chiar si cand nu o sa mai putem, tot o sa mai putem :)).Merci pentru urari, sper sa fie o nastere frumoasa, lina si rapida :))!Dana de Verde

  20. Anonim, da, e treaba fiecarei mame cum isi alapteaza copiii. E clar ca nu ai cum sa intelegi ce simte o mama care alapteaza in tandem si ce simte un copil care e alaptat in tandem cu un bebelus (sincer, amandoi sunt copiii parintilor lor, diferenta apare mai degraba pentru specialisti si pentru incadrarea in anumite clasificari). Si sa stii ca si atunci cand ai luat o decizie cu care esti impacata (de ex. sa alaptezi in tandem) nu inseamna ca nu ai momente cand iti e greu, nu inseamna ca nu ai voie sa spui ca iti e greu, nu inseamna ca nu ai voie sa te indoiesti de decizia asta, nu inseamna ca nu iti pui intrebari daca faci bine sau nu…asa e toata viata noastra de fapt…Mie mi s-ar parea total aiurea sa ii spun copilului meu ca acum e mare si nu bebelus ca sa il conving sa nu mai suga!Dana de Verde

  21. Te inteleg atat de bine cand zici ca nu ai putea alapta! Iti zic sincer si fara urma de ironie sau rautate sau autosuficienta ca alaptatul in tandem ni este pentru oricine. Nici cel din sarcina, nici cel de dupa nastere. Pentru ca e generator de indoieli, de temeri (oricat de bine informat esti, oricat ai citit pe tema, tot iti este frica sa nu cumva sa afecteze fatul in formare… daca nu-i asa? iti pui tot felul de intrebari). Intrebari si temeri care continua si dupa nasterea copilului. Si totusi alegi cum crezi ca e mai bine. Dupa ce am trecut prin experienta asta pot spune, again, prin prisma propriei experiente, ca alaptatul in sarcina NU afecteaza in niciun fel sarcina si fatul in formare iar de beneficiile alaptatului prelungit nu mai vorbesc. Eu am dorit sa fac un copil cat mai tarziu (dar nu prea tarziu) pentru a da Anei sansa sa suga cat mai mult. Sigur ca mi-ar fi mai usor sa nu mai alaptez round the clock si, cum ii ziceam si Danei de Verde, am incercat sa ii exlic si Anei ca mi-e din ce in ce mai greu. Insa nu se poate. Ana nu este pregatita sa renunte iar eu incerc sa "acomodez" stuatia cum cred ca e mai bine si cum pot. Cum spunea si Dana de Verde, nu e usor, dar asta e ceea ce am ales eu sa facem acum. Cand nu se mai poate si nu se mai poate, vedem!Alaptatul in tandem nu este un substitut al iubirii.🙂 Este above and beyond it (nu-mi vine o alta fraza in romaneste mai buna decat asta). Din pacate numai mamicile care trec prin asta inteleg despre ce vorbesc. Nici eu nu ma vedeam facand asta, si uite ce flower power hippie mamma sunt! :))

  22. Oh, ce bine ai spus asta cu "chiar cand nu o sa mai putem, tot o sa mai putem". Asa e, gasim resursele sa mergem mai departe. Ne ridicam, ne scuturam de praf si mergem mai departe. Trebuie. Dana, sa stii ca nici u nu am stiut sa o pregatesc pe Ana. Am incercat sa ii zic ca va veni un fratior si nu mi-a dat impresia ca ar intelege sau ca ar interesat-o. La noi a fost foarte problematic, pentru ca, obisnuita sa doarma numai cu mine, am disparut brusc din peisaj si a fost extrem de afectata de lucrul acesta. Si acum imi aduc aminte cu tristete cat de traumatizant a fost mementul revederii dupa 5 zile in care nu m-a vazut deloc. A inceput sa planga spasmodic si a refuzat sa vina la mine, parca nu ma mai recunostea. A fost foarte speriata. Poate voi scrie candva despre asta, cand ma simt in stare. Asa ca nu stiu ce sa zic aici. am incercat sa citesc mai multe pe tema atunci, dar nu am pus prea multe in aplicare, ca si tine. Sper din tot sufletul ca la voi sa fie diferit, complet diferit. Dupa venirea lui Alex am dat de articolul acela pe care l-am tradus, sa arunci un ochi, mi s-a parut bun. Noul bebelus se cheama. Oricum, sa imi scrii, daca pot macar sa iti ofer un umar de suport, nu neaparat sfaturi, m-as bucura sa o fac.🙂

  23. Nela dear,multe imbratisari calde! Cuvintele imi sunt de prisos,ma simt atat de mica pe langa ce traiti voi acolo…esti super-wonder-woman si tu stii asta!

  24. Mai, eu sfaturi din experienta nu-ti pot da. Ca mie la inceput mi-a fost greu cu spume, la primul. Pana m-am prins cum merge treaba, a fost prea tarziu. Si la a doua a fost sublim, dar la 13 luni am terminat balciul, am mai povestit eu de ce. Ideea e ca n-am alaptat niciodata in tandem, Robie era demult intarcat cand a venit Emmy. Dar acum retrospectiv privind, nu cred ca exista lucru mai frumos, daca poti si vrei sa-l faci. Ca orice lucru extreme de frumos e si foarte greu, dar si satisfactia daca reusesti e pe masura. Asa cum sunt copiii tai la momentul asta, eu as spune sa incerci sa te calmezi cat poti, sa vezi partea plina a paharului si sa continui. Ana nu pare pregatita sa incheie capitolul asta, si cred ca i-ai face o defavoare (plus mommy-guilt-ul aferent). Stiu ca ti-e greu, stiu ca si eu am avut momente in care imi venea sa plec in lume, alaptand unul singur. DAR. N-o sa dureze o vesnicie. Si daca nu continui, o sa te roada toata viata ca n-ai facut-o. Si e un lucru atat de frumos si de bun pentru amandoi copiii. Si mai ales pentru ca ai reusit sa faci asta pana acum, nu sunt multe mamici care sa reuseasca asta. Asa ca chin up!!! Cu toata viteza inainte!!! Te pup!

    1. Simo, postarea asta e veche, nu stiu de ce apare ca recenta, am avut-o privata si acum am facut-o publica din nou. Ana s-a intarcat dupa 3 ani jumate. Am alaptat in tandem aproape doi ani.
      Te sărut, multumesc mult pentru cuvintele faine. :*

      1. Scuze Nela, posturile tale imi vin pe email si mi l-a servit si pe asta de proaspat🙂 (ca si FB de altfel)… Deci oricum ai reusit, ala era esentialul! WonderMom!😀 Te pup!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s