Ieri am călătorit în timp. La propriu.
Am fost într-un depozit de mobilă second hand.

Proprietarul (un englez tinerel și amabil, slab tot și blonduț) avea acolo chestii super faine. Tipul are o pasiune pentru vintage, se vede cu ochiul liber. Și a transformat-o în afacere. Cumpară mobilă second hand și o recondiționează, apoi o vinde la un preț mai mic decât una noua (deși arata ca noi mai toate de pe-acolo). Sau o închiriază companiilor producătoare de filme.
E căsătorit cu o asiatică și are o fetiță de zece luni, fără dinți.

M-am plimbat prin depozit cu sentimentul că mă duc înapoi în timp vreo câteva secole bune. Alex dormea în ergo, asudat tot, Ana era cu Sorin, se tot uitau la saltele și paturi.

Am mers agale, cu pas usor. Nu se auzea decât foșnetul ușor al ventilatoarelor (parcă și acelea pe stil vechi, ca din filme).
Mobila, ușor prăfuită. Pereții erau tapetați cu pături și covoare țesute, vechi, foarte frumoase.
Am văzut telefoane pe stil vechi, birouri de lemn masiv, negru, aparținând probabil unor britanici bogați, oameni de afaceri veniți în Hong Kong pe la jumatatea secolului trecut. Am vazut chinezării foarte draguțe, autentice.

Am vrut sa îmi iau o vază, dar m-am luat cu altele și am uitat.
Aveam permanent sentimentul că trebuie să vorbesc în șoaptă și să merg pe vârfuri, să nu trezesc mobilele.

Apoi sentimentul acela că mobila aia a apartinut unor oameni vii, acum aproape o sută de ani…sau a unor oameni înca in viață, dar pe alte meleaguri…

Hong Kongul înca este un loc de pelerinaj pentru majoritatea expaților de aici (vin detașați pe termen scurt, câteva luni, un an, doi, apoi se reîntorc în patria lor). Unii se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii și rămân aici. Alții vin îndrăgostiți de-acasă, numai copiii îi fac aici.
Cert este ca daca ai trait odată în Asia, îi duci dorul odată plecat. Își pune amprenta asupra ta, definitiv și irevocabil. Vrei să te întorci, măcar în vizită.

Într-un întâi septembrie demult trecut aterizam în Shanghai.
Tineri și deschiși la minte. Și la suflet. Și puși pe treabă. Și…
Șapte ani mai târziu, îmi zâmbește de pe jos cel mai fericit beiețel din lume.
Cea mai fericită fetiță îmi făcea cu mâna, din brațele tatălui ei, de dimineață.
Se grăbea la grădiniță.

Șapte ani, șapte ani de Asie. De Chină.
Trei de Hong Kong.
Indiferent de unde ne vor purta pașii, va rămâne pentru mine locul în care mi-am născut copiii.

Mă apuc de înpachetat.
Ne mutăm!

Cu drag,
Mama lu’ Ana și a lu’ Alex

Poze am făcut doar cu iphone-ul.

Autentic chinezesc, vechi de 200 de ani. 2500EUR, din colecția proprietarului
Porțenan englezesc. 380EUR

3 gânduri despre “Șapte ani ca șapte vieți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s