De la o vreme (a se citi dintotdeauna) simt un dor de ducă. M-aș duce și nu știu unde. Undeva. Undeva cu soare, cu zăpadă undeva unde să simt iar libertate și frumos prin creierul capului (sic!), ăla obosit.
Simt nevoia unei noi aventuri. Așa clișeu cum sună. Așa că, echipați cu toate cele, ieri am pornit la drum, dis de dimineață, spre Băile Herculane.

Stațiunea copilăriei noastre.
Când eram copil, cel puțin o dată pe luna ne duceam la Herculane, la „Șapte izvoare „, unde stăteam în acel bazin până mi se murau degetele de la mâini și de la picioare. La mâini făceam adevărate răni, pentru că ne țineam cu mâinile de marginea betonată a bazinului, iar pielea de pe degete era atât de murată încât se julea ușor.
Bazinul avea două topogane uriașe, cel puțin așa mi se păreau mie. Fac o paranteză: ați observat că mai toate locurile copilăriei ni se pare imense, cel puțin de două ori dimensiunea lor reală? Când le revezi ți se par așa de mici, mici, mici. O fi pentru că suntem noi mici când le formăm sau amintirile noastre capătă o altă dimensiune?😀

Bazinul avea două topogane uriașe. Câte costume de baie n-am dat gata acolo… Toate aveau cel puțin o ciupitură la chilot. De atâta dat pe ele.

N-am mai fost in Herculane de ani buni, cred că de cel puțin 10 sau chair 15. Aveam emoții.

Am întâlnit un Herculane trist. În rugină, în ruină. Aveam în minte măreția de altă dată a hotelurilor: Roman, Ferdinand și altele…
Am plecat spre Roman, cu intenția de a rămâne peste noapte acolo. Am găsit un hotel vechi, rece (la propriu), cu camere cu un preț mult prea mare pentru ce puteau oferi: 140 RON camera cu pat dublu si 180 RON apartamentul. Jale. Am plecat învârtindu-ne. Curios este ca parcarea era plină de mașini. Abia am găsi un loc de parcare. Paradoxal. Am înțeles că fuseseră pachete promoționale pe net. Asta de la niște clienți drăguți. Camerista de pe etaj, care trebuia sa ne arate apartamentul nu era de găsit. Avuseră chef înainte . Știți, Revelionul lor. Asta ne-au spus tot clienții binevoitori, care ne-au arătat si camera lor. Să ne facem o idee. Când eram deja în lift, spre parter, a apărut și camerista. Cu un ultim efort și fără prea mari speranțe, ne-am întors să vedem apartamentul.
Un pic mai curățel. Dar atât.
Am întrebat dacă a fost renovat vreodată hotelul. Da, sigur. Doar că nu sunt geamurile schimbate pe etaj. Mai sus sunt și termopane la apartamente. Dar sunt ocupate. Apartamentele, nu termopanele. No, poate acolo erau cazați toți turiștii din mașinile parcării.

Am înțeles ca stațiunea Băile Herculane a devenit recent patrimoniu UNESCO. Așteptăm minunea.
Până atunci îmi rămâne nostalgia vacanțelor copilăriei mele.
Bine măcar că am luat apă de izvor.

Și am făcut poze drăguțe pe drum.

20130106-165204.jpg

20130106-165216.jpg

Un gând despre “Băile Herculane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s