De tinut minte:

  • decat sa postezi copilul in fata calculatorului, TV-ului, mai bine ia-l pe langa tine, integreaza-i, cu alte cuvinte, in activitatea sa. Fac o paranteza sa spun ca sunt mandra ca Ana prefera sa stea cu mine la bucatarie, sa gatim, decat sa se uite la preferatul ei, Pingu. Iei! One for me! 
  • o ora petrecuta in fata calculatorului creste cu 30% riscul de deficit de atentie la varsta adolescentei. Problemele se vad pe termen mediu, nu se vad pe termen scurt, din pacate.
  • pana la varsta de 7-8 ani copilul nu diferentiaza lumea televizorului de lumea reala! Now that’s a scary piece!! So, mare atentie la ce ne lasam copiii sa se uite. In ceea ce ma priveste, cele mai periculoase pentru mine sunt reclamele TV. Din fericire, noi nu ne uitam la TV, foarte putin, avem doar TLC (Travel and Living Chanel) si Cbeebies din grila de programe in limba engleza, restul sunt in chineza, iar canalele astea ce le avem noi NU fac reclama la produse. Decat la emisiunile lor.
  • absolut tot ce vedem putem inmagazina prin intermediul unor neoroni, numiti neuronii oglinda. Cu alte cuvinte, scoatem din seratel informatia si o folosim in momentul in care ne intalnim cu o situatie similara si actionam in functie de ce am inmagazinat, de ce stim deja. Practic, cand actionam nu gandim prea mult, folosim o informatie deja inmagazinata (impulsuri interioare formate prin repetitie) in creierasul nostru, anterior. Imagine that with kids! Again, scary!
  • pana la 2 ani copilul n-ar trebui sa vada deloc ecranul televizorului! Dupa doi ani o ora, cel mult doua! Depinde foarte mult si de gradul de activitate al copilului.
    Mie, sicer, si o ora mi se pare mult, desi, all in all, intr-o zi, Ana poate aduna si o ora de uitat la video-uri, de cele mai multe ori sunt videoclipuri scurte, cu noi, din excursiile noastre, dar si desene animate cu Pingu.
  • asta mi-a placut: geniile nu se nasc in fata televizorului, tabletei, smartphone-ului!

Si ca o concluzie, Ana si Alex, dragii mei, NU veti avea accounturi de facebook pana la 18 ani!
AM ZIS!

Trebuie sa va uitati la asta, sincer!

6 gânduri despre “Copilul si televizorul

  1. Sunt de acord cu 99.99% din cele de mai sus, exceptie faza cu 7-8 ani. Nope. Inca de la 2-3 ani copiii disting diferentele, imaginarul de real (vezi si pretend play). Sunt pur si simplu povesti vizuale, daca vrei, desenele animate. Treaba e ca multe dintre ele au un ritm mult prea alert si transmit mesaje nu tocmai okeish. Si, evident, mai si e starea aia de hipnoza, indusa daca se uita prea mult.🙂

    1. Omul cred ca vorbea in interviu de diferentele dintre lumea TV-ului si cea reala in sensul ca un copil nu constientizeaza ca acele imagini dintr-un film, reclama, sunt regizate, sunt un „preted”, iau de bune toata informatia furnizata acolo.

  2. Mi-a mers la suflet ce a zis nenea asta, pentru ca ma tot cert cu oamenii din jurul meu, care-mi spun ca sunt ciudata ca nu vreau s-o las pe fie-mea sa se uite la tv cel putin pana la 2 ani si apoi cu maaare indulgenta doar din cand in cand. De parca ar fi o activitate obligatorie in viata unui copil. Ma enerveaza cand ii aud de nu pot sa-ti spun.

    Am scris si eu despre asta si am pus cateva linkuri pe care tot incerc sa le citez in discutiile cu oamenii care-mi spun ca exagerez, dar nu-s suficient de deschisi la minte sa priceapa ca televizorul e cah-caca pentru orice varsta, dar mai ales pentru astia mici… in fine…
    Uite si articolul meu, daca te intereseaza studiile pe care le-am citit: http://gangblog.ro/2013/04/03/televizorul-copiii-nostri/

    1. Imediat ma bag, Vanda, sa citesc linkurile din articolul tau.
      Adevarul e ca la noi TV-ul nu-i chiar o problema pentru ca nu se prea uita, rar il pornesc, avem doar cateva canale in limba engleza (cbebbies si TLC pentru noi). Dar Ana pacatuieste cu telefonul, se uita la videoclipuri cu noi, din excursii, de la bunici, de la dansuri… macar stau linistita in privinta continutlui. Dar tot ma enerveaza pentru ca stiu ca ii ia din timpul ce mi-ar placea sa il petreaca mazgalind sau jucandu-se cu fratele ei.

  3. Si apropo de faptul ca astia mici disting sau nu intre imaginar si real, citeam mai demult in cartea lui Ross Campbell – Educatia prin iubire, despre un experiment facut cu niste copii (nu mai tin minte ce varste aveau, dar parca imi amintesc ca aveau peste 2-3 ani). Intai copiii s-au uitat la un filmulet scurt in care Barney canta si dansa, asa ca si ei s-au apucat imediat sa cante si sa danseze. Apoi, s-au uitat cateva minute la Power Rangers (parca) si imediat apoi au inceput cu acte violente.
    Poate ca discern intre realitate si fictiune (desi eu cred ca nu fac asta pana destul de tarziu), dar chiar si-asa, se lasa influentati de ce vad si repeta si ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s