Ieri a fost una dintre acele zile in care am simtit ca fac bine ceea ce fac. O zi in care m-am batut singura pe umar si m-am imbratisat strans, cu drag. In care mi-am adus aminte ca de fiecare data cand simti ca sufletul ti-e undeva jos, jos, mult prea jos, sub linia de plutire, nu mai e mult si tragi o gura de aer sanatos, la suprafata.

Ieri a fost una dintre cele mai frumoase ore de dans la care eu am participat vreodata. Dans de copiluti micuti, de la 2 ani jumatate pana la 4 ani.
Nu cred ca am mai povestit pana acum, am inscris-o pe Ana la dans. O data pe saptamana, martea dupa amiaza. Singura activitate cat de cat organizata din „programa” Anei. Asta pentru ca eu cred ca la varsta ei toata stimularea de care are nevoie o primeste prin joc. Joc liber, fara planificari de play date-uri si alte activitati similare. Fara ore de engleza, chineza, pian sau mai stiu eu ce. Stiu, stiu, probabil ca toate mamicile ce ma cunosc (in real sau virtual) ma compatimesc, intr-un fel sau altul. Nu pe mine, pe Ana. Ca nu o stimulez destul, ca nu ii ofer un program bogat, variat in activitati. Dar eu stiu ce fac. Fac asta cu buna stiinta. Si nu vine din infatuare, ci din faptul ca imi cunosc copilul. Pentru ca eu STIU ca tot ceea ce are nevoie ea acum suntem noi.

Suntem printre putinii parinti norocosi care ne permitem , avem luxul acesta de a ne vedea copiii crescand. Nu am pierdut nimic pe drum, nu ne-am vazut copiii margand din poze trimise de bone filipineze (da, da, si eu am angajat una, si e minunat de cand o am, dar inca sunt acasa, langa pui) pe telefonul de servici sau ascultand inregistrari cu primele lor cuvinte. Nu mi-am pierdut vremea instaland camere video cu care sa imi urmaresc copiii intre pauzele de la job. Trebuie sa fie horror sa ajungi sa faci asta si stiu ca nu e usor, ca parinte. Nu e usor sa iti vezi copilul 2 ore pe zi, seara, cand esti efectiv epuizat de la job si cand tot ce ai vrea sa faci e sa stai. Pur si simplu sa stai.
Dar sa revin. Stiti care e activitatea preferata a Anei mele? Sa mergem in oras, in excursiile noastre saptamanale. Nu ratam un weekend, fie ploaie, fie vant, noi mergem in oras. Plecam dimineata si ne intoarcem seara. Toti patru, rupti de oboseala (pentru ca de cele mai multe ori plecam numai cu marsupiile. Da, da, Ana inca e purtata in marsupiu, chiar la cei trei ani si jumatate ai ei. Stiu e mare, imi veti zice, la varsta ei ar trebui sa mearga numai pe jos. Ei, uite ca nu o face. O dor picioarele si noi inca o purtam. Daca urasc ceva mai mult decat un copil care plange si e ignorat de parinti este un copil care e tras dupa parinti… nu stiu daca ati vazut, dar aici ma minunez cum nu li se rupe mana copiilor astora, asa ii trag parintii dupa ei. Vad copii obositi, copii tristi trasi efectiv de parinti de maini, aproape ca alearga, saracii, in urma lor, ancorati de o mana ce ii tine zdravan, ca un cleste). Cateodata mai luam si scuterul Anei, dar pe distante mici, totusi. Altfel, marsupiile: eu cu ergo – iubirea mea dintotdeauna, Sorin cu manduca.

Ana se bucura sincer, din tot sufletul, cand plecam in oras. Sigur, sunt locuri pe care le-am vazut de enspe mii de ori, ca doar in cei aproape 4 ani de Hong Kong am vazut aproape tot ce se putea vedea. Si totusi ne ducem cu mare, mare placere peste tot, again and again.
Zilele trecute am fost in Macao. In fiecare zi povestim de Macao si cum s-a speriat ea de capra (papra – un dragon urias la hotel Whynn, in Macao), si cum papra e in Macao si doarme acolo. Si cand ne mai ducem la hotel? Dar papra mananca? Si doarme? Dat poo face?🙂
Pur si simplu Anei ii plac calatoriile, timpul petrecut cu noi si amintirile formate asa. Imi dau seama ca are amintiri de mai stiu eu ce locuri, pe unde am fost, ma uimeste cateodata.

Dar sa revin (a cata oara? :)) )… Asa, ziceam de stimulii Anei la varsta ei. De fapt stiu de unde mi se trage. Mi se trage de la faptul ca traiesc intr-o societate foarte competitiva. Chinezii sunt foarte competitivi, hong konghezii la fel (desi au influente clare de-ale britanicilor care, oarecum, ar trebui sa le indulceasca spiritul asta competitiv). Si totusi nu. Copilul este dus la play dates de la varste mici, i se umple fiecare minutel al vietii lui de baby si apoi toddler cu o activitatea sau alta. Inutila. Complet intutila. Stiti de ce au nevoie copiii pana pe la 7 ani? De cei sapte ani de acasa. Nu degeaba li se spune asta. Mi-a amintit-o Dana, mama Prichindeilor, zilele trecute. Pentru ca au nevoie de acest timp petrecut simplu… acasa. Nu zic sa ne tinem copiii acasa pana la 7 ani, sa ii home schooled (nu ca ar fi o idee rea, ci pentru ca eu, personal, nu am resursele sa fac asta, nu am rabdarea necesara, in primul rand). Dar zic sa ne invartim in jurul lor. Sa stam in fundul lor. Pe-acasa. Sa ii lasam sa se joace, sa ii lasam sa se dezvolte in ritmul propriu.

Apropo de asta, acum sunt zen, insa saptamana trecuta… saptamana trecuta m-am intrebat sincer (pentru ca da, asta e dezavantajul major, nu mai esti sigur pe ce crezi, pe principiile dupa care te ghidezi, cand vezi ca in jurul tau norma este alta) unde gresesc. Am incercat sa o inscriem pe Ana la gradinita si a fost un esec. A fost super ok in prima zi, insa a doua zi a plans iarasi. Cu suspine mari. S-a intors acasa din statia de bus. Am mai intrebat-o inca o data a treia zi daca vrea sau nu la gradinita. Mi-a spus nu si asta a fost. De ce? Ea vrea cu mami… Dar va spun cu mana pe inima ca m-am gandit ca gresesc undeva. Imi puneam problema ca poate ar trebui sa o las sa planga, la gradinita, si astfel se va obisnui, cum imi sugereaza toata lumea, inclusiv educatoarele de la gradinita Anei. Toata lumea imi spune ca TOTI copiii plang cand merg la gradinita. Si ma intrebam: daca gresesc? Daca ar trebui sa o las sa planga? Daca totusi nu facem bine? Dar la toamna, in septembie? Va avea 4 ani. Daca tot nu va fi pregatita? Daca…? Si imi veneau in cap orele de dans la care eu am participat si particip, fara gres, de fiecare data, de la prima ora. Si cand spun particip vreau sa spun ca sar, dansez, imi dau sufletul, you know… Aerobic in toata regula. Daca nu fac asta Ana nu vrea sa stea la dans. Ea vrea acasa, la daddy si la Alex. Sigur, stric armonia grupului, nicio fetita nu mai sta la ora de dans cu mama ei. Nici macar cu bona. Toate (bonele) asteapta cuminti afara, butonand la telefoane. Doar eu, mama nebuna, imi dau duhul cele 45 de minute. Si ma gandeam… daca incerc prea tare? Poate nu ii place, de ce sa ne chinuim…

Pana intr-o zi. Pana ieri. Cand m-am pus pe scaun si i-am zis ca mama vrea sa faca poze si sa filmeze, sa putem sa le trimitem prin email la Buni si la restul familiei. Sa vada si Buni ce facem noi aici. Si minunea s-a intamplat. Ana s-a dus frumos, si-a ales pad-ul si a participat cu un entuziasm care pe mine m-a facut sa uit de toate si sa ma incarc cu energie pentru o luna cel putin. Cata bucurie, cata placere sincera in tot ceea ce facea! A raspuns chiar si la intrebarea domisoarei Lisa despre culoarea fluturasului (talpitele de copilas, apropiate, care seamana cu un fluturas), un timid „red”. Va zic, mi-a crescut inima pana la cer si inapoi! Au fost cele mai faine 45 de minute pe care le-am trait in ultima vreme. Care mi-au dat increderea ca fac ce fac… macar binisor.  :)

PS: La multi ani, Daddy! We love you so much!
You rock!

4 gânduri despre “La dansuri

  1. Deci nu mai pot de ea!Mai,mi-au dat lacrimile cand am vazut filmuletele!o frumoasa balerina.Am inceput cu asta ca sa nu cumva sa uit sa laud copilul care si in acceptiunea noastra este celmai important.Cred ca ti-am spus ca mi-am luat inca 2 ani cfs ca sa stau cu copilul acasa,nu? ee,iti spun acum..sunt total de acord cu tine si cu Dana!Si noi gandim la fel.Nu-l stresam,nu-l obligam la nimic.Uite ,daca pe tine te judeca lumea pentru ca nu are Anuska nici un program in afara de dans,ia sa vezi ce-o sapatesc eu!Nu dragilor,Radu ,chiar n-are nici un program.Noi am fost la gradi in toamna vreo 2 luni,evident cu mama…Copilul,in cazulnostru n-a plans,insa nu stia sa spuna cand face pipi,el avand abia 3 ani si l-am gasit intr-a 2 zi de gradi,ud.si uite ca nu l-am mai lasat singur si ptr ca avea cev aprobleme cu mancarea…ceva mai mari probleme…nu manca mai nimic acolo.ma rog..din iarna,de la serbare cand ne-am imbolnavit rau,dar rau,nu l-am mai dus.Asta a fost rezultatul actiunii unor mamici ai unor colegi de-ai lui de gradi care lasau copilul si medicamentele dimineata…in loc sa-l tina acasa cateva zile in perioada acuta,ii aduceau acolo..alta gasca intr-alta traista!si de la 1 ianuarie avem program de voie: citim povesti in fiecare zi,desenam,coloram,facem puzzle,invatam poezii si multe altele..dar nu-l duc in colectivitate.la noi e si un oras mic si nu prea avem de ales..dar va sustinem:nu sunteti singuri!va pupam cu drag!

    1. Ce rau imi pare, Iulia, sa aud ca ati avut asa mari probleme cu sanatatea lui Raducu. Adevarul e ca si pe mine ma apuca asa, nebuniile, sa nu zic mai mult, cand vad si aici copii cu mucii pana in barba la locurile de joaca inchise. Acum, nu zice nimeni sa il tii in casa pana trece, dar il scoti afara in perioada de convalescenta, cand e aproape refecut, nu cand saracul abia respira.😦

      Pupici si tie si lui Raducu!

  2. asa a fost si la noi, inainte sa mearga la gradi, Eva a mers la dansuri. Tarziu la gradi, la aproape 4 ani jumate.
    Iar tendinta asta de a ocupa fiecare minutel din timpul copilului cu activitati planificate exista si aici, desi nu cred ca suntem un popor prea competitiv.
    Faci perfect ceea ce faci:)

    1. Da, Ana, asa e, peste tot vad chestia asta de a ii tine ocupati, sa nu cumva sa se plictiseasca si sa faca ceva creativ cu timpul lor…

      Ma bucur tare mult ca ii place la dansuri, acum mergem de doua ori pe saptamana, la cererea clientei.
      Va pup!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s