Am tot zis ca scriu, si nu ma mai urnesc sa scriu. De ce? S-a deschis piscina si de cand s-a deschis numai asta facem, zi lumina, cu copiii: apa, apa, apa, soare, soare! Mi se mureaza degetele zilnic. Stau in apa cel putin 2 ore fara sa iesim afara. Ma simt ca un burete giant! De apa si soare. 

Imi sta pe creieri intamplarea de vineri. Si e prima dintr-o serie, pe care le tot observ in ultima vreme. Ma rog, imi sar in ochi, Ca atunci cand vrei sa iti cumperi masina si te trezesti ca tot ce vezi in fata ochilor sunt numai masini. Peste tot. Mii si mii de modele si marimi si culori. Pe care pana acum nici nu le vedeai. Daca vedeai masinile si tot era ceva. 

Asa si eu.

Sa ma explic. Fetele din grupul de balet al Anei sunt la patinaj. Cursuri de patinaj, adica. O data pe saptamana, in fiecare vineri. Din dorinta Anei de a petrece mai mult timp cu ele (avem discutii aproape zilnice despre orele de alet/dansuri la care participa cu copilele astea). So why not, mi-am zis. Desi perspectiva unei vineri „cu program” nu-mi suradea in mod neaparat (cu program = la 3.30 trecute fix ar fi trebuit sa fim la patinoar, care e cam la o ora de mers cu busul si metroul… deci all in all cam 5 ore lejer pe care trebuie sa le planific la „minuta”). Daaaar, cum eu fac si pe dracu-n patru pentru bunastarea si fericirea Anei, chiar vroiam sa mergem.

Asta pana am ajuns acolo si am vazut-o pe instructoare. Flusturica, la vreo 35 de ani, insa, paradoxal, batrana tare. In cele 15 minute cat am studiat-o le-a invatat pe fete miscari tehnice de patinaj. No fun at all! De scoala veche: perform, perform, perform. and then perform again! Daca aveam dubii sa o las pe Ana pe mana ei, oh well, mi le-a spulberat duduia cu varf si indesat. In timp ce ii urmaream pe Daddy si Ana tinandu-se efectiv unul de altul pe gheata (Sorin fiind un alt maestru in patinaj…), am auzit plansete. Ce plansete, urlete de disperare! Minute bune. Am localizat fetita dintr- clipita, cu toate ca erau multi copii la patinoar. Era una dintre prietenele Anei care tipa ca din gura de sarpe pe la jumatatea paninoarului. Mai, un urlet din ala de numai o mama il poate intelege. Te opresti instant din tot ce faceai pana atunci si ti se taie respiratia… Duduia… nu! Dadea in continuare cu miscarile ei de patinaj. Ce se intamplase: le dusese pe fetite in mijlocul patinoarului si le lasese sa incerce sa patineze pana in margine, singure. Doua dintre fetite ajunsesera pe margine (nu stiu cum, eram atenta la Ana si la tatal ei), cea de-a treia urla de frica iar madama nici sa catadicseasca un gest, ceva, sa o linisteasca. Vroia sa o faca barbata, pe semne! 
Si ceea ce m-a enervat la culme a fost comentariul unei alte mamici, de pe banca: ca ea stie sa patineze si singura, nu intelege de plange fetita! „Da-mi doamne, puterea… sa nu-ti crap capul!” ma gandeam. I-am spus ca plange de frica, ca in momentul ala instructoare TREBUIA sa mearga sa o ajute, fetita era clar speriata! 

Am plecat cu inima stransa, nu inainte de a vorbi cu fetita (care bineinteles a vrut afara din ring, indiferent de bomboanelele promise, prin geamul de plastic, ale bonei). Mi-a repetat Ana de 20 de ori, fara sa exagerez, ca fetita a plans… :(( De fiecare data incercam sa ii explic de ce… again, and again, and again. 

Si ce mi se pare si mai trist este ca parintii copiilor nu stiu ce se intampla la orele astea. Toti copiii vin cu bonele. Iar parintii stau linistiti ca isi duc odraslele la yet another fun stuff to do!
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s