Din cand in cand ma apuca dorul de duca. Ma rog, din cand in cand e asa, a figure of speech. Eu am dorul de duca in sange. De cand ma stiu am vrut sa… vad lumea!😀

Cand nu mai pot sta, ma pornesc (asta suna ca „iarna nu-i ca vara”). De regula, dupa o perioada de calatorii/vacanta&all, mai si stau. Dupa care incepe iar tremurul ala: ce mai facem azi, ce mai vedem, mi-e dor de aiasiailalta, nu am mai vazut demult peaiasipedincolo, si tot asa. Chiar si in Hong Kong, unde am vazut tot ce se putea vedea. Le rotesc periodic, azi un Victoria Peak, maine Discovery Bay sau Stanley… si tot asa. Cu atat mai mult aici, unde am atatea de aratat copiilor, atatea pe care nu le-am mai vazut demult.

Asa ca dupa ce am venit din excursia prin tara, am dat iar o fuga pana la Herculane (sa luam apa de izvor, cica) si apoi pe la Eselnita. Ce vilute au facut astia pe marginea Dunarii.. Pfuaaai, de vis! Peisajul e super, Dunarea si in fata muntii, la sarbi. Fain de tot. Iar vilutele de pe margine, numai una si una: piscinuta, spatiu verde, plimbare cu barcuta – fiecare are ponton, relaxat pe sezlonguri, ce sa mai, tot tacamul. Inca nu mi-am scos din capsor ideea ca am putea sta o seara la Eselnita, la una din vilutele alea, sau cihar la Mraconia, unde au facut o pensiune to die for! Asa ca le tot adulmec de cateva zile.

Herculanele este tot in paragina, cum va spuneam asta iarna, dar parca a mai prins un pic de viata si se indreapta in directia cea buna, cu fondurile Unesco. S-au mai renovat i parte din cladiri, mai e forfota, pensiunile si hotelurile arata binisor, oricum mai bine ca asta iarna, cand totul era un spectacol dezolant. Macar acum e populata si verde.

Peisajul e de vis si pentru mine statiunea are o valoare sentimentala mare. Este statiunea la care veneam foarte des (fiind asa de aproape de hometown), copil fiind. Era sarbatoare, de fiecare data. Plecam dimineata si ne intorceam seara. Mama facea saleuri, placinte si alte minunatii, sa luam la noi. Stateam la „Sapte izvoare” de dimineata pana seara pana faceam efectiv rana la buricele degetelor (ne tineam de marginea strandului si, degetele fiind murate bine, pielea se subtia si nu dupa mult timp incepea sa se roseasca tare). Abia ne scotea maica-mea din apa.

Dupa strand era invariabila plimbare prin Herculane, pe jos. Plimbare pe care n-o indrageam in mod deosebit (eu fiind o putoare prin definitie, de cand ma stiu imi „conserv” energia, and I am pretty good at it, I might say! :)) ). Dar ma antrenam cu sora-mea si uitam cat de mult nu-mi placeau mie plimbarile pe jos in natura.

Ieri am fost si la pastravarie, la Toplet. Nici nu stiam ca e una dintre cele mai mari din zona, ca furnizeaza 18 tone de pastrav Severinului si Bucurestiului, anual! Pacat ca nu aveau icre.

A fost o zi superba ieri, ma dureau ochii de albastrul cerului. De mult n-am mai vazut un cer atat de frumos, curat, albastru! Ici si colo ceva norisori care ii sporeau frumusetea.

Mai, si m-a mai impresionat si ce-a facut sarbul la taverna lui! Totul foarte ingrijit, cu bun gust. De-aia se-nghesuie lumea.

In caz ca va intrebati ce e cu titlul, am vrut sa atasez niste poze.
Bag de seama ca nu reusesc in dimineata asta.
Alta data! :))
Mai, si erau faine, cu floarea soarelui si cer albastru… pfuuuu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s