Un nor de praf se ridică pe uliță. Ca gândul și ca vântul, loganul familionului, companion de nădejde în vacanța asta, tună vijelios pe ulița mică. Tună e un fel de-a spune… în toată liniștea molcomă a amiezii de la sat loganul părea din alt secol.

Trecu în trombă pe lângă Mama Ioana a lu’ Ion a lu’ Dop. Ăștia sunt din neamul lui Colă. Cândva o femeie mare, lunga, de doua ori cat Mamaie, era acum o mână de om. Cum ne miscorăm cand îmbătrânim, parcă intrăm la apă, așa, câte puțin în fiecare an.
Era la taină cu Nela, fata lui Ită, mai mare cu un an ca mine.

Ajunserăm la poartă. Ultima de pe uliță, pe stânga. Când eram eu copil, de lemn vopsit în verde mușchi. Acum, un ruginiu de fier.
Închid ochii și văd, cu ochii minții, atelierul lui Tataie. Mamaie și noi toți îi ziceam atiler, scurtatură, pe semne, de la atelier. Toata lumea ii zicea atiler, de fapt. O odaie mică, deasupra beciului, in care Tataie croia cojoace. Era loc de mașina Singer, un pat și soba. Mai târziu, după ce a murit, au pus două paturi. Mașina Singer a rămas tot acolo.

Era cojocar de meserie. Venise de la munte cândva, demult. Se stabilise aici, după nevasta-sa, o muiere mică și afurisită. Mai mică cu ani buni decât el.
Mamaie ii zicea Măta (cu accent pe a). Doar când se certau îi arunca câte un:
„Eu nu-ti mai zic niciun măta, ce atâta măta!”
„Bine, mă, Lenuță, cum vrei tu.”
Tataie nu se apuca mai niciodată la ceartă cu Mamaie. O lăsa în pace până îi trecea. Mamaie, fitil scurt. Mâna aia de om, de nici un metru cinzeci. Imediat exploda.
Tataie, inalt, frumos, muntean. Om calculat. Cu meserie.
A bătut-o pe maică-mea la cap să mergă la liceu la Calafat. Să aibă o meserie.

Mi-l aduc aminte vag. Cea mai puternică amintire este cea a bărbii care ma înțepa. Parcă era mereu nebărbierit, deși niciodată neîngrijit. Un bărbat cu adevărat frumos.

Mă lua pe bicicletă la bufetul satului. Mamaie ii zicea Urlătoare.

A murit tânăr, un accident stupid.
Aveam trei ani. Imi aduc aminte de mirosul puternic de busuioc din ala cu flori, sălbatic. Nu știu de unde au avut să pună de jur imprejur, a murit iarna/primavara. Îmi povestea maică-mea ca m-a gasit acolo, pe masa unde-l pusesera, la priveghi. Ît trageam cu degetele de pleoape, de ochi, ma jucam cu el, sa se trezească.

Mamaie a trăit mult dupa el.
Toată copilaria mea am facut-o la tară la Mamaie. Cu o capră, gaini si porc. Când încă era în putere. Apoi n-a mai crescut porc. A rămas cu Vergina, așa că subsemnata a crescut cu lapte si brânză de capră.
N-am invatat nici mai mare sa mulg capra. O făcea Mamaie, dimineața și seara. Dimineața dădea lapte mai puțin, parcă.
Mi-era frica de capra. M-a fugarit odata Vergina de la vie până acasă. Să se joace cu mine. Eu fugeam de frică, ea credea ca ne jucam… Era gri, frumoasa, cu coarne mari.
Nici nu mai stiu cum a murit. A taiat-o sau a dat-o.

La mamaie stăteam toata vacanțele. Și de iarnă și de vară. Am stat odată apropae de trei luni, cât era vacanta. Toată vara. Când ne certam și plângeam (o făceam rar), mă întreba: „Ce-ai, mumă, ți-e dor de maică-ta?” Așa stăteam de mult la țară.

Îmi povestea în fiecare seară câte ceva. Le rotea, la cererea mea. Azi despre cum a pețit-o pe maică-mea taică-miu, mâine de cum a căzut Nani in foc, la cinci ani și și-a ars aproape jumătate din corp, poimâine de sora ei cea mai mica (au fost 10 cu toții) care a murit de fată, apoi de Daica (sora ei mai mare cu 10 ani), care nu s-a maritat niciodata, stătea în capătul celălalt al uliței).

Toată lumea o știa de Mama Lenuța lu’ Cojocaru.
A murit in mâinile maică-mii in primul meu an de China.
Îmi tot zicea că vrea să traiască să îmi vadă mie copiii.
I-ar fi placut de Ana si Alex.
Ana imi aduce mult aminte de ea.

4 gânduri despre “Balta Verde

  1. Si pe mine m-ai facut sa plang, am vazut cu ochii minti un crampei din viata ta de copil… Si i-ar fi placut mult de copiii tai, sa stii! Asa cum ma gandesc si eu cu drag ca alor mei (si parinti si bunici) le-ar fi placut de copiii mei… E ciudat, bunica-mea a trait spunand ca vrea sa ma vada pe mine mireasa, nu era bolnava de nimic, toti ii raspundeau „lasa, ca ti-oi vedea si nepotii” si ea sustinea ca nu apuca ea ziua aia, doar mireasa sa ma vada… A murit cand eram noi in voiaj de nunta, la patru zile dupa ce m-a vazut mireasa, pentru nepoti saraca trebuia sa mai astepte vreo 7 ani… Dar cred ca i-ar fi placut tare de astia mici :-)))

    1. Uau, Simo, mi s-a ridicat parul citind despre bunica ta…
      Eu m-am casatorit tarziu, copiii si mai tarziu i-am facut, tot asa…

      Asa e, le-ar fi placut mult de copiii tai alor tai. Niste minuni de copii, mi-e drag de ei de nu mai pot!
      Va pup!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s