Am vazut in seara asta o reclama pe facebook (unde altundeva, ca doar eu imi traiesc viata pe facebook, nu? :)) Rad eu, rad, da’ nu-i rasul meu) in care un site anunta ca au bagat sosete de lana si pentru parinti. Si mi-am amintit ca eu am copilarit si mi-am facut adolescenta, tineretea chiar, in lana. Sub toate formele posibile. 

Cand eram mica aveam asa: chipici (diferiti de sosete, astia se puteau face cu un singur ac si erau doar pana la oul piciorului. Note to myself: eu stiu – well, stiam, sper ca inca mai stiu – sa fac chipici, de ce nu incerc sa le fac si copiilor?), apoi sosete de lana – astea erau mai laborioase, se faceau la patru ace si nu erau chiar asa de simplu de facut, mai ales la calcai, eea acolo un schepsis. Bata-l vina de calcai!

Apoi am avut pantaloni de lana. Da, da, facuti de bunica-mea, mama mamei. Si eu si sora-mea. Caldurosi. Erau caramizii si imi amintesc ca zapada nu ii uda deloc. Se facea asa, ca o pojghita deasupra lor care cadea abia cand ajungeam in casa si ne dezghetam. 
Si ma mai leaga o amintire cu pantalonii de lana care ma va face de mirul lumii, dar asta e: era iarna, frig, ma trecea tare de pisu. Am tinut de la scoala pana acasa si eram undeva pe bloc (la noi nu mergea mai niciodata liftul si trebuia sa trecem pe la scara doi, adica luam liftul de acolo si apoi treceam, pe bloc, la noi in scara. Noi locuind la etajul 10: double win!) cand am simtit cald si umed. Ieseau aburi din pantalonii mei caramizii, de lana… 

Apoi am avut flanele de lana cu nemiluita. Lucrate atat de bine incat le-au purtat generatii intregi. Toti ai mei aveau. 
Mai maricica, adolescenta fiind aveam veste de lana. O purtam doar prin casa. Nelipsita, tinea la spate de frig, mai ales in vremurile comuniste fara caldura in care am crescut noi. Am primit cel putin una cand m-am maritat. Adevarul e ca vesta si sosetele de lana erau de departe preferatele mele iarna. Imi tineau de cald fara sa ma incorseteze.

Stiu sa torc. Stiu sa fac ciorapi si flanele de lana. Mamaie m-a invatat. 

Mi-e dor de serile de iarna in care mamaie torcea lana. Si eu pe langa ea. 
Ah, as da orice sa pot sa mai aud focul trosnind in soba, iarna, la tara. Si pe mamaie povestindu-mi cum s-au cunoscut ai mei…

PS: poza e de asta iarna, de la Ranca. Cu un Alex pletos si o Ana bucalata jucandu-se la gura sobei. In noaptea aia a nins, a nins mult si bine. A doua zi nametii erau mari, mari, Buni s-a speriat ca nu mai putem cobori de acolo.  :-)

Imagine

6 gânduri despre “Despre lana si foc la gura sobei

  1. wow, stii sa torci? Mi se pare fantastic! Si eu le-am prins pe ambele bunici torcand, mai apoi cred ca luau de undeva lana gata toarsa. Sau femeile, in zi de sarbatoare se strangeau pe la porti si torceau tinand fusul in poala. Parca aud sfaraitul.
    Si eu cu cipici, ciorapi si veste de lana, tot de la bunica

  2. Nela, dar ce multe lucruri poti sa faci! Sunt, sincer, plina de admiratie!
    Sa torci, sa tricotezi…magic mama. Poate ar trebui sa incepi sa faci copiilor lucrusoare, sa aiba si ei amintiri frumoase ca ale tale…stiu, nu aveti unde purta caciuli, fulare, ciorapei de lana & co, dar totusi…o caciulita subtirica, cu curcubeu de ea, pentru zilele cu vant? ( asta-i o dorinta a mea, sa am, sa pot face eventual, un fular sau o caciulita – curcubeu). Plus, sunt sigura ca le-ar face bine copiilor sa te vada lucrand/tricotand , poate ii inspiri:). Si ca sa fiu sfatoasa pana la capat, poate ca asta te mai rupe de internet ( care nu-i neaparat rau, dar pe mine de cele mai multe ori ma acapareaza..deschid fb pentru 3 min si stau 30…).

    Am gasit o doamna draguta tare care sa ma invete sa tricotez. Ieri am fost la prima „lectie”. Este o batranica ce a lucrat ca profesoara de lucru manual intr-o scoala de fete..iti dai seama ce comoara de om am intalnit? (mi-a spus ca ar putea sa ma invete si sa fac hainute, la masina de cusut).
    Mi se incurcau mainile in andrelele acelea, eram toata aplecata pe lucru si incordata de zici ca dezlegam codul la vreo bomba. Intr-o ora si 20 de min am facut doua randuri, pe fata si pe dos. Credeam ca, fiind de moda veche, doamna se va ratoi un pic la mine..sau macar sa ţâţâie un pic. Era numai cu „hai, ca merge, o sa reusesti, sa vezi cand vei prinde miscarea, ce usor va fi”. Ma mai duc si maine. Si este gratis, ea stie si vrea sa invete si pe altii.

    1. Dana, asta cu internetul e boala grea. Recunosc, sunt multe chestii faine pe care eu personal le-am invatat de pe net, cred ca sunt campioana la cautari google cu „how to…”. Dar apoi sunt orele pierdute pe facebook cu te miri ce discutii pe teme care chiar nu ma pasioneaza. Am cam rarit-o cu grupurile, doamne ajuta.

      Ce dragut, cu batranica ce te invata sa tricotezi. E lucru mare ca ai descoperit-o, intr-adevar. Si e si gratis? Wow, sa stii ca asa ceva mai rar. Ar putea sa faca o avere cu asa ceva. Aici se organizeaza lectii de crafts (sunt convinsa ca si de tricotat si din astea) pe bani frumosi.
      Tricotatul asta pe mine ma relaxeaza tare, pacat ca ma apuca rar, gen o data pe an, de regula in preajma sarbatorilor de iarna. Cred ca e acolo o chestie in subconstient, asociez sarbatorile cu familie, foc la gura sobei, tricotat, miros de brad.🙂
      Ah, cu masina de cusut este atat de frumos, bunicul meu, tatal mamei mele, a fost cojocar. Un mare om! Avea masina singer de cusut, eu am invatat sa cos la masina pe un singer, iti dai seama ce lectie pretioasa am avut? M-a invatat mamaie, tataie a murit cand eram micuta.

      Abia astept sa vad ce poti face, Dana! O sa fie o incantare ochiului, apoi si pentru micuti, sa vezi ce o sa se bucure!
      Ana a topait toata azi cand a imbracat tricoul pentru scoala, asa de incantata a fost ca i-am facut paianjenii aceia! Atat de multa fericicre cu atat de putin…

  3. Nela…ce de amintiri mi-ai trezit. Culmea e ca si eu stiu sa torc! Dar am invatat pe fuior de canepa…pe lana nu m-a lasat bunica-mea pana nu m-am prins de treaba….totul a inceput in joaca…apoi la sfaturile bune ale strabunicului meu care ii spunea bunicii (era tatal bunicii mele pe care l-am prins pana la 13 ani ai mei, 87 ai lui)…”invat-o de toate ca asa nu are sa moara de foame”…Si uite asa stiu sa torc, sa curat via si pomii, sa plantez si sa ingrijesc rosii, sa cosesc, sa stricotez si sa fac cipca…dar eu fac electrozi si imi pierd vremea incercand sa invat studentii lucruri care nu le va tine de foame (probabil)…dar ce de aminitiri mi-ai trezit..Multumesc!

    1. Uau, si tu, Cecilia? Ce fain! Noi nu aveam decat lana, tataie a fost cojocar si aveau oi la stana. Nu imi amintesc de canepa. Pe mine ma lasa mamaie sa mai lucrez la lucrul ei, mai la un ciorap, mai la un flanel. Daca greseam desira si facea din nou, dupa mine.
      Si uite, ca mi-am adus aminte, mi se pare fantastic ca nimic nu se pierdea. Adica dintr-un flanel de lana alba puteai sa il desiri si sa faci din nou o pereche de cirepi (asa le zicea bunica-mea) sau o caciula. Incredibil, cum stiau pe vremea aceea sa se gospodareasca atat de bine si frumos.
      Stii mult mai multe decat mine, eu nu stiu a cosi, dar stiu sa sap intr-un mare fel. Si stiu sa pun porumbi si sa ii si culeg, la fel stiu sa culeg via si sa fac must si vin. Cand faceam tuica era complicat procesul, imi aduc aminte ca aveam un morcov cat casa, era ilegala productia de tuica pe vremea aceea. Doamne, cate amintiri avem, Cecilia!

      Munca ta e foarte pretioasa, iar daca unul dintr-o grupa va face pasiune, ca si tine, pentru cercetare, apoi exista speranta pentru lumea asta a noastra! Keep it up!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s