E dimineata devreme. Copiii sunt langa mine. Le aud respiratia domoala. Ana respira deja mai usor. Bombele cu bicarbonat de sodiu, ulei esential de camfor, menta si rosmarin au dat roade. Si siropul de tuse. Si bioseptul. Mda. Pe de alta parte, sa fiu fericita ca nu racesc niciodata rau. Muci si tuse. Rar de tot febra (o data, de doua ori pe an). A luat si Alex tusea. Dar o forma mai usoara, bag de seama. Inca respira usor, linistit.

Se fataie, e semn ca se trezesc in curand. Alex doarme calare pe Ana. Nu se lasa pana nu simte pe cineva langa el, pe care sa-l inlantuie cu picioarele, cu mainile, se baga cu toata fiinta lui in sufletul Anei. De doua, trei ori pe noapte il iau usor si-l trag spre mine. Aproape o sufoca pe Ana. De alte doua ori pe noapte Ana se ridica si vine aproape de mine si de Alex (Alex doarme la mijloc, dar nu e regula). E un ritm linistit, cunoscut, in tot dansul asta al nostru nocturn. Atat de familiar mie. Mi-a fost dor de ei. Saptamana trecuta am dormit singura.

Se trezesc, parca in aceasi timp. Ana se ridica prima. Vrea sa iesim afara. Alex e treaz inaintea Anei cred, dar nu realizeaza. Numai cand o aude pe Ana se ridica si el. Bineintelesc ca el nu vrea afara. El vrea sa se mai cuibareasca un pic langa mama. Urla din toti rarunchii cand ii zic, dupa zece minute, ca trebuie sa iesim, daca nu mai dormim (Ana incepe deja sa caraie). Ii spun ca stau cu el doar daca mai doarme. Strange puternic din gene pentru trei secunde. Doarme…

Ne ridicam, intr-un final. Cu promisiunea suptului de rigoare. Ok, fine! Ne miscam. E ca o desfasurare de trupe iesitul din dormitor, dimineata. Ne aliniem, Ana in fruntea plutonului, apoi Alex, intr-un final ies, in pas vioi (bwahahaha, right…) si eu.

Dupa ce se cearta zece minute pe pasarea pe bat pe care am cumparat-o de la flower market, cand am fost la interviu, vinerea trecuta, cu Ana, lucrurile se aseaza. Ana ii da pasarea, ca vrea ipadul (ceea ce e ciudat, Ana nu mai cere ipad de un an ori so), moment in care Alex renunta la pasare, vrea ipadul. O fi fost o strategie de-a Anei? Nah, too subtle.

E liniste. Finally! Ana scrie cu carioca pe gresia din bucatarie, care de un an s-a tranformat in writing board. Are apucaturi scolare, clar! Scrie din proprie initiativa numele ei, al lui Alex, al lui Buni, al meu. Probabil ca stie tot alfabetul. Habar n-am. O simt pregatita pentru the big school.

Alex se uita la tutorialele de pe youtube cu aceeasi atentie si sete cu care ma uit si eu la aceleasi tutoriale, dar de soap making. Cand ma uit la el ma vad pe mine. Aceeasi concentrare, aceeasi rabdare sa priveasca again and again modelatul plastilinei. Sau ce face nu stiu ce jucarie.

BuNelu transeaza peste, Bunica intinde rufe, daddy se bucura de liniste.

This is the life🙂

PS: ieri cineva mi-a zis ca mama mea este frumoasa. O femeie mi-a zis asta. M-am fastacit pe moment. Apoi am zambit si i-am multumit. Este. Este o femeie frumoasa mamica.🙂

2 gânduri despre “This is the life

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s