Once in a blue moon trecem granița în China. Am trece mai des, dacă am avea cu cine lăsa copiii.
Azi e blue moon. 😆

Suntem în Shenzhen de vreo câteva ore. O adevărată escapadă pentru noi, care bobinăm în jurul copiilor de dimineața până seara. Shopping, plimbări și mese delicioase.

S-a schimbat extraordinar de mult Shenzhenul în ultimii ani. Prima dată l-am văzut în 2005. Ca o paranteză, nu-mi vine să cred că anul ăsta facem zece ani de când suntem în China. Chiar vorbeam azi de dimineață cu Sorin cât de mult ne-a modelat, fără să ne dăm seama, statul și traiul în China. It shaped us in the fine individuals that we are now.🙂

Anyway, back to China and Shenzhen, constat că au evoluat micuții chinezi. Mult de tot. În primul rând sunt mai bine îmbrăcați (înainte vreme cum treceai granița spre Hong Kong, cum simțeai și vedeai, în primul rând, diferența dintre Mainland și HK), apoi i-am gasit mai obișnuiți cu figurile exotice ale expatilor, parcă nu se mai zgaiesc așa de mult la tine ca înainte. Sau or fi început să ni se modifice ochii, mai bine zis forma lor, cum zicea Lilo odată?

Suntem în Shekou, zonă care e plină  ochi cu baruri, restaurante și malluri care au principal target de clientelă expatii.

We’re blending in.

image

image

PS: China e un fel gaură neagră. Nu merge google, you tube, de facebook nici nu mai zic… țară comunistă, dară. Mă mir că merge WordPressul, o mare surpriză pentru mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s