„Totul va fi ciudat și soarele va fi ciudat. Voi vrea să fiu în România. Și cerul va fi ciudat, va fi portocaliu și albastru și roșu, norii or sa fie ciudați, poate majoritatea peștilor vor fi morți, și toate animalele și toți elefanții și leii, și câinii și pisicile și toți peștii vor fi morți. Ei, nu, câțiva câini vor fi vii în România și va fi ciudat și murdar și frumos”. [Nu știu dacă exact asta a scris la sfârșit, abia aștept să se întoarcă sa recitesc, atâta vad acum in poză și atât îmi amintesc de ieri, că asta era ideea]

Aproximativ așa sună compunerea Anei, a scris-o ieri la ora de Literatură. Au avut ca temă „Lumea în 50 de ani”, iar pe Ana o lasă să facă asta în engleză, deși ora de Literatură e in spaniolă. Ieri și-a uitat caietul acasă și i-a dat profesorul tema de casă să transcrie compunerea în caietul de Literatură, așa am ajuns eu să citesc compunerea, altfel nu verific caietele. Ca o paranteză, eu am învățat-o să dea vina pe mine când se întâmplă din astea, să uite ceva acasă, să îi zică profesorului că eu am uitat sa îl pun în geantă, pentru că nu mi se pare o ideea bună asta că „pedeapsa” ca temă de casă îi responsabilizează, din contră. But I will let this one slide, I choose my battles carefully că îmi place școala. Profesorul de Lite, cum prescurtează ei, e bun, are unele scăpări pe partea de disciplină, de exemplu dacă întârzie copiii mult la ora lui, dimineața, nu îi mai lasă să intre la oră (și înțeleg de ce face), așa că elevii stau o oră prin frig, ceea ce nu mi se pare ok pentru copiii cu vârste mici, pentru că ora la care ajung nu depinde de ei, depinde de trafic, cât de târziu pleacă părinții de acasă, din astea. Poate la vârste mai mari merge, în ideea să îi responsabilizezi, dar la vârsta la care sunt aduși de părinți nu e ok, practic sunt pedepsiți pentru ceva asupra căruia ei nu au niciun control, trecând peste faptul că pedeapsa în sine ca metodă este demodată și ineficientă. Anyway, îl înțeleg, o face probabil mai mult pentru a nu deranja clasa întârziații. Prilej cu care, în discuție, pentru că le-am explicat punctul meu de vedere asupra situației, Alex și-a exprimat voalat dorința de a întârzia la ora de Lite 😁.

Revenind, m-a marcat textul Anei și nu înțelegeam de unde are viziunea asta apocaliptică, încercam să înțeleg. S-a uitat foarte senină la mine și mi-a spus simplu: „Dar tu nu o să mai fii în viața atunci”. Și atunci am înțeles. Am vorbit mult despre moarte și cum va fi când o să fie, pentru că m-au întrebat amândoi în repetate rânduri și subiectul s-a discutat și rediscutat în detaliu. Ana a descris lumea în care eu nu voi mai fi, prin ochii ei. O lume ciudată.

N-o să ne poată nimeni și nimic sa ne pregătească pentru momentele în care viața își va urma cursul firesc, când părinții nu vor mai fi. Involuntar Ana a descris în cuvinte puține cum vad eu tot procesul asta de „grieving”, cu ceruri portocalii și totul ciudat în jurul tău, și totuși îți găsești puterea sa mergi mai departe, să vezi frumosul și firescul din viață.

I-am spus că cel mai probabil o să fiu în viață, ea va avea 59 de ani și eu 92. Și că, deși acum i se pare imposibil, există viață și bucurie și frumos după ce eu nu voi mai fi. Dar ea simte asta, în subconștient.

„Ei, nu, câțiva câini vor fi vii în România și va fi ciudat și murdar și frumos”.

Desenul nu știu ce reprezintă, o întreb azi când vine.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s