Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut târziu în viață a fost să conduc mașina. Mi-am luat carnetul de șofer la douăzeci de ani, nu știu exact câți, cred că 24, pentru că îmi aduc aminte că lucram la turc pe vremea când făceam școala de șoferi, iar asta a fost chiar înainte de a mă mărita. Școala de șoferi am făcut-o cu Mărăscu, un om înalt de care îmi aduc aminte și acum cu plăcere. Una dintre chestiile lui favorite era să ne spună: „Vezi bicicliștii ăia de pe margine? Ăia nu sunt popice, deci trebuie sa semnalizezi când treci pe lângă ei!”.
N-am avut nicio traumă cu condusul, doamne ajută că n-am nimerit niciun polițist cu exces de zel la examen, exceptând, desigur, trauma majoră că am învățat să conduc și am dat examenul pe o Dacia 1300, de te durea piciorul până schimbai vitezele.

Trece vremea și ajungem in Guadalajara, care are transport in comun echivalent cu zero, practic, unde fără mașină nu exiști. Am avut mare noroc că atunci când am ajuns in Guadalajara Uber era la începuturi, dar era, deci deplasarea dintr-o parte în alta a fost parfum imediat cum am ajuns, când Sorin n-avea încă mașina de la Flex și trebuia să ne ducem cumva copiii la școală, în prima lună. După care ne-am luat mașină. Prima mașină ne-am luat-o la 40 și de ani. 😁 N-am avut nevoie, sistemul de transport public în Hong Kong este unul dinte cele mai bune din lume iar în Shanghai aveam microbuz care ne ducea la uzină, pe noi și pe alții că noi, expati.

Așa am ajuns la 40 și de ani să mă reinventez și să învăț să conduc, după douăzeci de ani în care am condus de maxim zece ori. Again, n-am avut nevoie, Sorin a condus tot timpul, why bother?! Și asta pentru că are multe business trips și e păcat să zacă mașinuța în curte și eu să mă stresez cu Uber dimineața devreme. Așa că de vreo două săptămâni am condus în weekend și, azi pentru prima dată, singură cu copiii (Sorin e in Boston deja) pana la biserică (a complexului unde locuim) și înapoi.

Proud of myself! Means a lot to me! Tremur toată când mă dau jos de la volan, însă Sorin are dreptate când zice că pentru mine condusul acum este ca și rides de la Legoland: scary, tremuri tot, de la adrenaline kick, dar abia aștepți să te dai din nou. N-o să mă mai țină mult, așa că mă bucur cât mai pot de cocktailul hormonal😁. Să-mi țineți pumnii!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s