„What would you be glad you did–even if you failed?”

Va avertizez postarea asta am inceput-o prin ianuarie…

La multi ani, oameni buni!

Liliana (pentrucopiiimei@wordpress.com) a inceput sa scrie pe blog si asa m-am gandit sa intru si sa vad cat praf s-a asezat pe al meu, de luni de zile in care nu l-am atins. Vad ca e bine, merci. Inca il citeste lumea (ma rog, o mana de mamici care cauta informatii despre dieta de revitalizare a dintilor copiilor).

Ce-am mai facut in anul asta? Nimic deosebit. Sapun, Brene Brown (intrebarea din titlu postarii asteia ii apartine, btw), calatorii, inot. Ah, da, marea revelatie a fost inotul, pe care il practic in fiecare dimineata, de prin vara, 30 min si care imi aduce o reala placere (combinat cu steam sauna de 10 min, balsam pentru sufletul meu obosit). Sunt foarte creativa, noua pasiune sunt bufnitele din macrame si bijuurile din macrame si portelan / ceramica hand made. Of course! Am in cap a dozen of mason jars legate cu sfoara de iuta si levantica in conuri de in, all DIY, of course.

Copiii sunt bine, sanatosi, Ana a inceput scoala primara. Despre asta o sa scriu un post separat. Sper. Alex a continuat cu Creativity, adica repeta grupa mica (e prea mic pentru a trece la grupa mare :D).Tot 3 ore pe zi, numai dimineata.

[…]

OLA! 😀 Missed me?

Asa, dupa inca sase luni de cand am inceput sa scriu postarea, iata-ma din nou. Sper sa nu imi mai ia alte sase luni (wtf, Nela, wtf?!) sa o public. Ce-am mai facut? Ana a terminat P1, Alex e inca la gradinita (ma rog, acum sunt amandoi in vacanta), eu sunt bine, sanatoasa, Sorin la fel. See you all next year! :))

Ce voiam sa va zic? Nimic deosebit, probabil ca ma plictisesc de moarte, nu sunt acasa sa creez (dooh! 😀 ), deci singurul la indemana imi ramane scrisul. Toata lumea (me included sau especially me) se desfasoara pe facebook, de unde trag concluzia ca facebookul a inlocuit cu succes pentru mine, cel putin, bloggingul. Facebookul e mai cool si mai easy going, adica e mult mai usor sa dai cu share, o poza mica, o glumita, apoi frumoasele „on this day” decat sa debitezi nimicuri, cum fac eu acum… ce sa mai, facebook is the IT. Fac apologia fecebookului! Noi si prietenii nostri imaginari… Jumatate din lista mea de prieteni e compusa din oameni pe care nu i-am intalint ever ever in my life! Ii stiu din on line. Deci virtual. Here’s one for you, my firends! Dar sa nu deviem, zic, de la tema zilei: chestii profunde.

Suntem in vacanta si imi place de mor ca nu fac nimic toata ziua, in afara de filme (pe PC si la cinema – multumesc, doamne, ca Severinul are cinema, de anul asta, si unul chiar fain, asa ca am vazut fiecare film care a rulat, de la inceputul verii, am vazut pana si Tarzan) si citit. Am un hobby nou si, citand clasici mari in viata, e unul dintre cele mai scumpe de pana acum: skin care! Deci citesc tot ce misca in materie de skin care/make up and shit (pardon my french). Ceea ce e mind blowing pentru mine e ca nu ma plictiseste nimic pe tema, adica pot citi ore intregi, ore intregi. Retinol, retin A, sheet masks and korean skin care, serums and stuff, bring it on! Daca tot imbatranim, macar sa o face cu stil. I’ll be glowing in my 40s e noua mea mantra. Poate o sa fac o postare pe tema, e super interesant, va zic.

Revad Grey’s Anatomy pentru ca pe unul dintre zborurile din State (parca ala din Chicago spre NY) din vara asta m-am uitat la episorul numero uno din Grey si mi-am promis sa le revad. M-am uitat la Grey pe avion pentru ca pe zborurile din State sunt putine filme moca, totul se plateste, de la bagaje la cala pana la gustarici pe avion. Pana si alcoolul pe unele zboruri! Pai se poate?! Asta imi aduce aminte de noul serial la care am inceput sa ma uit ieri, e produs si regizat de cuplul care a facut si The Good Wife. Braindead se cheama serialul, un google mic va ajuta sa vedeti ce si cum. Asa, si in Braindead niste furnicute haioase intra prin ureche si mananca jumatate din creierasele oamenilor, oameni care devin fanatici in politica si lucrul asta are ca si side effect chestii naspa de tot: sa se apuce de wheat juicing si sa renunte la alcoolul ocazional sau neocazional. Damn you, ants! Si ma gandeam ca daca ma vedeti vreodata ca refuz o bere, sa stiti ca mi-au mancat furnicile jumatate din creer. Nu e genul meu de film, dar asta m-a prins. Cum m-a prin si Game of Thrones. Pe care inca nu il inteleg (I’m a late boomer, I know, ma uitam si inainte, dar doar incepand cu seria asta pot spune ca il apreciez). You know nothing, John Snow! 😀

I’m done for today! See you when I see you. Sper ca tot anul asta. Sa va mai povestesc despre State si calatorii. Anul asta a fost un an umblat (Malaezia, Thailanda, Statele, acum Romania si mai avem jumatate de an).Is this the middle life crisis, I wonder? 😀

PS: titlul n-are nicio legatura cu scriitura, probabil in ianuarie aveam ceva in tartacuta cand l-am pus. Not anymore, people, not anymore!

Reclame

Băile Herculane

De la o vreme (a se citi dintotdeauna) simt un dor de ducă. M-aș duce și nu știu unde. Undeva. Undeva cu soare, cu zăpadă undeva unde să simt iar libertate și frumos prin creierul capului (sic!), ăla obosit.
Simt nevoia unei noi aventuri. Așa clișeu cum sună. Așa că, echipați cu toate cele, ieri am pornit la drum, dis de dimineață, spre Băile Herculane.

Stațiunea copilăriei noastre.
Când eram copil, cel puțin o dată pe luna ne duceam la Herculane, la „Șapte izvoare „, unde stăteam în acel bazin până mi se murau degetele de la mâini și de la picioare. La mâini făceam adevărate răni, pentru că ne țineam cu mâinile de marginea betonată a bazinului, iar pielea de pe degete era atât de murată încât se julea ușor.
Bazinul avea două topogane uriașe, cel puțin așa mi se păreau mie. Fac o paranteză: ați observat că mai toate locurile copilăriei ni se pare imense, cel puțin de două ori dimensiunea lor reală? Când le revezi ți se par așa de mici, mici, mici. O fi pentru că suntem noi mici când le formăm sau amintirile noastre capătă o altă dimensiune? 😀

Bazinul avea două topogane uriașe. Câte costume de baie n-am dat gata acolo… Toate aveau cel puțin o ciupitură la chilot. De atâta dat pe ele.

N-am mai fost in Herculane de ani buni, cred că de cel puțin 10 sau chair 15. Aveam emoții.

Am întâlnit un Herculane trist. În rugină, în ruină. Aveam în minte măreția de altă dată a hotelurilor: Roman, Ferdinand și altele…
Am plecat spre Roman, cu intenția de a rămâne peste noapte acolo. Am găsit un hotel vechi, rece (la propriu), cu camere cu un preț mult prea mare pentru ce puteau oferi: 140 RON camera cu pat dublu si 180 RON apartamentul. Jale. Am plecat învârtindu-ne. Curios este ca parcarea era plină de mașini. Abia am găsi un loc de parcare. Paradoxal. Am înțeles că fuseseră pachete promoționale pe net. Asta de la niște clienți drăguți. Camerista de pe etaj, care trebuia sa ne arate apartamentul nu era de găsit. Avuseră chef înainte . Știți, Revelionul lor. Asta ne-au spus tot clienții binevoitori, care ne-au arătat si camera lor. Să ne facem o idee. Când eram deja în lift, spre parter, a apărut și camerista. Cu un ultim efort și fără prea mari speranțe, ne-am întors să vedem apartamentul.
Un pic mai curățel. Dar atât.
Am întrebat dacă a fost renovat vreodată hotelul. Da, sigur. Doar că nu sunt geamurile schimbate pe etaj. Mai sus sunt și termopane la apartamente. Dar sunt ocupate. Apartamentele, nu termopanele. No, poate acolo erau cazați toți turiștii din mașinile parcării.

Am înțeles ca stațiunea Băile Herculane a devenit recent patrimoniu UNESCO. Așteptăm minunea.
Până atunci îmi rămâne nostalgia vacanțelor copilăriei mele.
Bine măcar că am luat apă de izvor.

Și am făcut poze drăguțe pe drum.

20130106-165204.jpg

20130106-165216.jpg