O mancarime

Hola, hola! Sunt in Romania, si, ca niciodata, am un urge (como se dice o „mancarime” 😀 a degetelor) sa scriu pe blog. N-am mai scris de o vesnicie si de o saptamana ma tot gandesc ce aplicatie sa mai sterg, ca sa pot sa scriu pe blog de pe telefon, much more easier for me (predictive text, diacritice and stuff, cred ca mi-ar lua mai putin timp; in plus, m-am dezobisnuit de caculator, nu il mai folosesc ca inaine, doar pentru Netflix si filme).

Suntem in Romania si I’m having a blast. Nu-mi vine sa cred ca suntem deja de o luna si jumatate aici. Stiu asta pentru ca in weekend vine si Sorin si mai avem fix o luna pana plecam inapoi spre Guadalajara. Oh, well, time flies when you’re having fun, cum le tot zic eu copiilor. Zilele mele sunt usoare si oarecum pline, nici nu stiu cum trec pe langa mine. Fac mult net (facebook), of course, multe tampenii, ma mai duc si la film, which is always fun and entertaining. Ieri, de exemplu, am fost la vreo doua, la cel cu Diane Keaton („Hai ca putem” – love the Romanian translation! :D), am facut cumparaturile si apoi m-am dus si la al doilea („Ape ucigase” :D). Asta din urma a fost o mare porcarie, dar investisem prea mult timp in el si am zis sa il vad totusi pana la capat. Mai bine beam si-o bere (o aveam in plasa, facusem doar cimparaturile si mai era si proaspata si eram si singura in sala). N-am baut-o ca mi-era ca ma molestese si mai tare, filmul fiind prost, adormeam pe la film, mai stii?! Anways…

Apropo de filme, in ultima vreme au aparut o gramada de serii noi, si pe Netflix si pe Hulu. Pe Netflix am vazut noua seria a „Comedians in cars getting coffee”, a lui Jerry Seinfeld, which is amazing. Am vazut-o chiar inainte de a incepe „La casa del papel”, pe care n-am terminat-o nici in zi de astazi, mai am doua episoade ori so. Nu mai am aceeasi tragere de inima ca pentru primele doua serii. Oh, well.

Iarasi ce-am mai vazut si mi-a placut, tot pe Netflix, este documentarul depre Cambridge Analitica, Facebook si rolul celor doua in campaniile Brexit si Trump. Super interesant, recomand cu caldura.”The Great Hack” ii zice.

Cautand acum pe Netflix cum ii zice documentarului am descoperit ca a aparut seria a doua din „The letdown” si, din aceeasi categorie „Workin’ Moms”, do yourself a favor and watch them. You’re welcome.

Am mai vazut noul stand up al lui Aziz Ansari , mi s-a parut foarte plin de emotie, deep, in care a abordat si tema acuzatiilor la adresa lui, cele legate de miscarea „me too”, si cum erau sa ii schimbe radical viata (s-au dovedit a fi false, but this shit can break you as a public person). Which I completely get it si mi s-a parut foarte fain ca a abordat asta in stand up-ul asta. Si tot la categoria stand up, am vazut ca a aparut si unul al lui Whitney Cummings, whom I really like, i-am citit si cartea, e super haioasa si inteligenta tipa. Stiati ca unul dintre cei doi bludogi i-a sfasiat o ureche? A reusit sa si-o coase la loc, but still. Din carte stiu.

Si va mai recomand „Euphoria”, este un serial despre adolescenti.

De „Handmaid’s Tale”, „Big little lies” nu va mai zic, ma gandesc ca se uita toata lumea la ele. La mine asta din urma merge cam greu, am vazut primul episod si cam atat, nu mai stiu de ce, ori nu m-a prins ori am avut altele mai bune worth bingeing.

Si vreau sa mai vad „Black Monday”, because Don Cheadle, whom I love. Timp sa fie.

Observ ca postarea se transforma usor, usor in recomandari de filme and stuff, desi voiam sa scriu despre Romania si ce imi trezeste statul in aceeasi casa (ma rog, apartament) in care am stat 40 de ani (stau la mama, daca nu v-ati prins 😀 ). Si despre cum vreau sa scriu sa nu uit, sa ramana chestiile astea frumoase, mometele mici, de zi cu zi, care imi fac viata plina, pe care sa le pot reciti peste ani si ani.

Ca si blogul asta. Mi-e frica sa nu uit, de aia scriu eu, de aia am si atatea filme si poze de nu pot sa imi instalez un amarat de wordpress pe telefon. Of, of!

Am sapte mii de etichete, sweet Jesus! Trebuie sa fac curatenie pe blogul asta!

Reclame

„What would you be glad you did–even if you failed?”

Va avertizez postarea asta am inceput-o prin ianuarie…

La multi ani, oameni buni!

Liliana (pentrucopiiimei@wordpress.com) a inceput sa scrie pe blog si asa m-am gandit sa intru si sa vad cat praf s-a asezat pe al meu, de luni de zile in care nu l-am atins. Vad ca e bine, merci. Inca il citeste lumea (ma rog, o mana de mamici care cauta informatii despre dieta de revitalizare a dintilor copiilor).

Ce-am mai facut in anul asta? Nimic deosebit. Sapun, Brene Brown (intrebarea din titlu postarii asteia ii apartine, btw), calatorii, inot. Ah, da, marea revelatie a fost inotul, pe care il practic in fiecare dimineata, de prin vara, 30 min si care imi aduce o reala placere (combinat cu steam sauna de 10 min, balsam pentru sufletul meu obosit). Sunt foarte creativa, noua pasiune sunt bufnitele din macrame si bijuurile din macrame si portelan / ceramica hand made. Of course! Am in cap a dozen of mason jars legate cu sfoara de iuta si levantica in conuri de in, all DIY, of course.

Copiii sunt bine, sanatosi, Ana a inceput scoala primara. Despre asta o sa scriu un post separat. Sper. Alex a continuat cu Creativity, adica repeta grupa mica (e prea mic pentru a trece la grupa mare :D).Tot 3 ore pe zi, numai dimineata.

[…]

OLA! 😀 Missed me?

Asa, dupa inca sase luni de cand am inceput sa scriu postarea, iata-ma din nou. Sper sa nu imi mai ia alte sase luni (wtf, Nela, wtf?!) sa o public. Ce-am mai facut? Ana a terminat P1, Alex e inca la gradinita (ma rog, acum sunt amandoi in vacanta), eu sunt bine, sanatoasa, Sorin la fel. See you all next year! :))

Ce voiam sa va zic? Nimic deosebit, probabil ca ma plictisesc de moarte, nu sunt acasa sa creez (dooh! 😀 ), deci singurul la indemana imi ramane scrisul. Toata lumea (me included sau especially me) se desfasoara pe facebook, de unde trag concluzia ca facebookul a inlocuit cu succes pentru mine, cel putin, bloggingul. Facebookul e mai cool si mai easy going, adica e mult mai usor sa dai cu share, o poza mica, o glumita, apoi frumoasele „on this day” decat sa debitezi nimicuri, cum fac eu acum… ce sa mai, facebook is the IT. Fac apologia fecebookului! Noi si prietenii nostri imaginari… Jumatate din lista mea de prieteni e compusa din oameni pe care nu i-am intalint ever ever in my life! Ii stiu din on line. Deci virtual. Here’s one for you, my firends! Dar sa nu deviem, zic, de la tema zilei: chestii profunde.

Suntem in vacanta si imi place de mor ca nu fac nimic toata ziua, in afara de filme (pe PC si la cinema – multumesc, doamne, ca Severinul are cinema, de anul asta, si unul chiar fain, asa ca am vazut fiecare film care a rulat, de la inceputul verii, am vazut pana si Tarzan) si citit. Am un hobby nou si, citand clasici mari in viata, e unul dintre cele mai scumpe de pana acum: skin care! Deci citesc tot ce misca in materie de skin care/make up and shit (pardon my french). Ceea ce e mind blowing pentru mine e ca nu ma plictiseste nimic pe tema, adica pot citi ore intregi, ore intregi. Retinol, retin A, sheet masks and korean skin care, serums and stuff, bring it on! Daca tot imbatranim, macar sa o face cu stil. I’ll be glowing in my 40s e noua mea mantra. Poate o sa fac o postare pe tema, e super interesant, va zic.

Revad Grey’s Anatomy pentru ca pe unul dintre zborurile din State (parca ala din Chicago spre NY) din vara asta m-am uitat la episorul numero uno din Grey si mi-am promis sa le revad. M-am uitat la Grey pe avion pentru ca pe zborurile din State sunt putine filme moca, totul se plateste, de la bagaje la cala pana la gustarici pe avion. Pana si alcoolul pe unele zboruri! Pai se poate?! Asta imi aduce aminte de noul serial la care am inceput sa ma uit ieri, e produs si regizat de cuplul care a facut si The Good Wife. Braindead se cheama serialul, un google mic va ajuta sa vedeti ce si cum. Asa, si in Braindead niste furnicute haioase intra prin ureche si mananca jumatate din creierasele oamenilor, oameni care devin fanatici in politica si lucrul asta are ca si side effect chestii naspa de tot: sa se apuce de wheat juicing si sa renunte la alcoolul ocazional sau neocazional. Damn you, ants! Si ma gandeam ca daca ma vedeti vreodata ca refuz o bere, sa stiti ca mi-au mancat furnicile jumatate din creer. Nu e genul meu de film, dar asta m-a prins. Cum m-a prin si Game of Thrones. Pe care inca nu il inteleg (I’m a late boomer, I know, ma uitam si inainte, dar doar incepand cu seria asta pot spune ca il apreciez). You know nothing, John Snow! 😀

I’m done for today! See you when I see you. Sper ca tot anul asta. Sa va mai povestesc despre State si calatorii. Anul asta a fost un an umblat (Malaezia, Thailanda, Statele, acum Romania si mai avem jumatate de an).Is this the middle life crisis, I wonder? 😀

PS: titlul n-are nicio legatura cu scriitura, probabil in ianuarie aveam ceva in tartacuta cand l-am pus. Not anymore, people, not anymore!

Una dintre acase

Voi aveti povesti cu acase? Ma intreaba Andreea. Andreea Esca that is…
Sigur ca am. Multe.

Sunt acasa. Prima dintre acase. Acasa! Acasa unde am crescut, acasa unde mi-am trait copilaria si adolescenta si prima tinerete. Acasa, da! In apartamentul frumos si cochet si plin de amintiri din Turnu Severin. Este alb. Casa mamei mele, casa parintilor mei este zugravita in alb. Toata. Nu o sa intalnesc ever ceva mai alb si mai curat si mai frumos decat acest apartament. Daca vrei sa intelegi ce spun, trebuie sa il vezi. Mama are o pasiune pentru alb. De cand o stiu. Noi eram singurii copii imbracati in alb sau culori deschise din tot cartierul cand eram mici. Bine, asta era relativ. Nu faceam doi pasi, nici nu ieseam bine din scara blocului si bufff, spulberam pasiunea inocenta a mamei. Praf pe maini ce il transferam sarguincios pe hainele albe in care ne imbraca mama.
Avea mama un fix cu albul (imi vine in minte Kate, de care mi-e dor… living with white… si zambesc). Mi l-a dat si mie. Imi place albul hainelor vara si pielea pantofilor… sa respire piciorul. Am multe fixuri de la mama. Le pretuiesc pe fiecare.

Mama e designerul perfect. Cu gust desavarsit.
Albul apartamentului este un alb cochet, un alb stilat, cu mult bun gust. Nu e albul ala de spital, desi e alb alb. Nu alb crem, nu alb murdar. E alb alb. E un alb care mi se intipareste pe retina. Un alb linistit, desi luminos, placut ochiului. Un alb la care vrei sa te uiti iar si iar si iar. De fapt nici nu te uiti, te umple fara sa vrei de cand intri in apartament.
Si mirosul, mirosul acela de mobila grea, neagra. Mama imi zice ca e miros inchis. „Ce bine miroase..” gandesc eu, tragand aer adanc in piept. Pentru mine miroase a acasa.

Mai am multe „acasa”. Garsoniera mica din Timiosara, apartamentul cu trei camere, tot din Timisoara, apartamentul deasupra marii, din Gold Coast, apartamentul din Aquamarine Garnden, apartamentul din Palatial Coast. Toate sunt acasa.
Sunt un om norocos.

Mărunte

Ce-am mai făcut? Nothing much, really!

De vreo săptămână, așa, Ana are un program de somn… diferit. Se culcă la 10 și (înainte se culca la 8-9) și se trezește la 6 jumate, parcă are ceasul de picior legat și alta nu. Partea bună este că nu se trezește decât de
două ori pe noapte, azi noapte chiar o dată (uăăăăăăăă!!) și că doarme câte 3 ore pe zi. Dintre care eu le dorm așa, cam o oră jumate. 😀 Seara nu apuc să fac nimic, o culc pe Ana și în maxim 30 de minute mă culc și eu, altfel nu aș rezista la programul  ăsta.
Am renunțat la televizor / desene seara, cu o oră înainte de culcare, așa că facem un efort și eu și Sorin și o întreținem pe Ana cu jucării și alte cele până pe la zece. Aseară chiar a stat să îi povestesc din cartea de povești, ilustrată frumos.

Cu bazinul suntem acolo, în top. Nu trece zi din săptămână fără cel puțin o dată în zi de mers la bazin. Dimineața ne urnim mai greu, dar seara e musai (spunem că plecăm la 4, ajungem pe la 5 :D, stăm până la 6-7, în funcție de cheful Anei, of course, și ajungem în casă pe la 8, după cumpărăturile de rigoare: fructe și apă sau bere, pentru tatăl Anei).
Cum marțea dimineața se schimbă apa în bazin, azi am fost la mare (cam 20 de minute de casă de mers pe jos). Frumos, n-am ce zice, mie îmi place tare, Ana nu se prea împacă cu nisipul defel, dacă s-ar putea să o duc în brațe până la apă, că ea nu servește printre scoici și nisip…duh, talpă de mimoză… Se joacă cu el așa, în jucăriile ei de nisip, dar dacă îi ajunge vreu firicel pe la deget, imediat mă strigă să o șterg. :D. Trebuie să o scot mai des la mare, mai ales că ne mutăm la 5 minute de ea.

Operațiunea apartament merge strună, am angajat deja o firmă pentru a ne transporta lucrurile dintr-o parte în alta, la un preț decent, zic eu. Îmi stătea un pic pe creier, dar mă bucur că ne-a ajutat Michael, agentul nostru, un drăguț care are networkingul la degetul mic (cunoaște câte-n lună și stele, just name it și îți face o recomandare).
Nu îmi vine să cred că în două săptămâni suntem mutați în apartamentul de vis, de la ale cărui ferestre se aude șoptind, marea. 🙂

Cu drag,
Mama lu’ Ana