Alex dragă, this one is for you

Să ne amintim peste ani și ani că faci încă caca în nappy. Nu-i nicio rușine, mama nu știe ce e ăla potty training sau EC (elimination comunication). Deci renunți când vrei matale. Ar fi bine cât mai curând, să scăpăm de-o cheltuială. Zic.

Vine jumătatea veselă a familiei și mă anunță că are Alex caca. Alex care doarme de 2 ore. Descoperirăm că are caca, firește, la momentul zero, când trebuie mutat din patul matrimonial unu în patul matrimonial doi, așa încât ambele jumătăți să se poată odihni. Fiecare cu câte un prunc, că de… nevoia!

Peste trei minute întreb, inteligent

„Aprinseşi lumina când îl schimbaşi?” Eu în ideea că s-o fi chinuit jumătatea să-l dovedească pe întuneric. Pe caca adică.

„Nu, că-i fosforescent!”
Oh, well!

Reclame

Șapte ani ca șapte vieți

Ieri am călătorit în timp. La propriu.
Am fost într-un depozit de mobilă second hand.

Proprietarul (un englez tinerel și amabil, slab tot și blonduț) avea acolo chestii super faine. Tipul are o pasiune pentru vintage, se vede cu ochiul liber. Și a transformat-o în afacere. Cumpară mobilă second hand și o recondiționează, apoi o vinde la un preț mai mic decât una noua (deși arata ca noi mai toate de pe-acolo). Sau o închiriază companiilor producătoare de filme.
E căsătorit cu o asiatică și are o fetiță de zece luni, fără dinți.

M-am plimbat prin depozit cu sentimentul că mă duc înapoi în timp vreo câteva secole bune. Alex dormea în ergo, asudat tot, Ana era cu Sorin, se tot uitau la saltele și paturi.

Am mers agale, cu pas usor. Nu se auzea decât foșnetul ușor al ventilatoarelor (parcă și acelea pe stil vechi, ca din filme).
Mobila, ușor prăfuită. Pereții erau tapetați cu pături și covoare țesute, vechi, foarte frumoase.
Am văzut telefoane pe stil vechi, birouri de lemn masiv, negru, aparținând probabil unor britanici bogați, oameni de afaceri veniți în Hong Kong pe la jumatatea secolului trecut. Am vazut chinezării foarte draguțe, autentice.

Am vrut sa îmi iau o vază, dar m-am luat cu altele și am uitat.
Aveam permanent sentimentul că trebuie să vorbesc în șoaptă și să merg pe vârfuri, să nu trezesc mobilele.

Apoi sentimentul acela că mobila aia a apartinut unor oameni vii, acum aproape o sută de ani…sau a unor oameni înca in viață, dar pe alte meleaguri…

Hong Kongul înca este un loc de pelerinaj pentru majoritatea expaților de aici (vin detașați pe termen scurt, câteva luni, un an, doi, apoi se reîntorc în patria lor). Unii se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii și rămân aici. Alții vin îndrăgostiți de-acasă, numai copiii îi fac aici.
Cert este ca daca ai trait odată în Asia, îi duci dorul odată plecat. Își pune amprenta asupra ta, definitiv și irevocabil. Vrei să te întorci, măcar în vizită.

Într-un întâi septembrie demult trecut aterizam în Shanghai.
Tineri și deschiși la minte. Și la suflet. Și puși pe treabă. Și…
Șapte ani mai târziu, îmi zâmbește de pe jos cel mai fericit beiețel din lume.
Cea mai fericită fetiță îmi făcea cu mâna, din brațele tatălui ei, de dimineață.
Se grăbea la grădiniță.

Șapte ani, șapte ani de Asie. De Chină.
Trei de Hong Kong.
Indiferent de unde ne vor purta pașii, va rămâne pentru mine locul în care mi-am născut copiii.

Mă apuc de înpachetat.
Ne mutăm!

Cu drag,
Mama lu’ Ana și a lu’ Alex

Poze am făcut doar cu iphone-ul.

Autentic chinezesc, vechi de 200 de ani. 2500EUR, din colecția proprietarului
Porțenan englezesc. 380EUR